Culmea! Iustin Cionca spune că aparatul RMN nu s-a defectat, dar trebuie reparat

by Paul Anghel

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a dat-o în bară! A reacţionat, printr-un comunicat de presă, la informaţia conform căreia aparatul RMN de la Spitalul Judeţean Arad s-a defectat. Cei care-l sfătuiesc vor cu orice preţ ca şeful lor să câştige „trofeul Gâgă”. Altfel nu ne putem explica de ce preşedintele Cionca a declarat că aparatul RMN nu are defectă nicio piesă, însă trebuie intervenit pentru repararea lui!

„Din cauza fluctuaţiilor de tensiune a scăzut presiunea heliului. O situaţie temporară care va fi rezolvată de firma care a furnizat aparatul RMN, acesta aflându-se în garanţie”, scria Cionca, mai precis sfătuitorii lui, în comunicatul remis presei.

Presa locală, dar şi consilierul judeţean PSD Marius Sulincean au atras atenţia asupra situaţiei şi au reclamat incompetenţa adminsitraţiei liberale a judeţului şi faptul că arădenii sunt văduviţi de serviciile acestui aparat care a costat aproape un milion de euro.

Deşi presa locală semnalase problema încă de marţi, conducerea CJA nu a reacţionat. Miercuri, preşedintele CJA – spunea într-o conferinţă de presă, că speră ca problema aparatului RMN să fie rezolvată până vineri.

Câteva ore mai târziu, după ce şi PSD Arad a reacţionat pe acest subiect, Cionca şi-a schimbat optica şi a transmis comunicatul buclucaş. Un comunicat care confirmă problemele existente şi care-l incriminează şi mai mult pe şeful CJA.

Subiectul a apărut în presă după ce mai mulţi arădeni au semnalat faptul că nu sunt programaţi pentru a-şi face RMN-ul şi că de la spital li s-a transmis că aparatul este defect. E mai puţin important dacă este defectă o piesă, două, sau că presiunea heliului nu este corespunzătoare. Idee e că cei care au nevoie de acest aparat nu pot fi programaţi.

Facebook Comments