Cui s-a adresat Melania Trump purtând haina cu „Nu îmi pasă”

by Cristian Dobre

Melania Trump a dorit să transmită un mesaj în luna iunie atunci când a purtat haina pictată cu mesajul „Chiar nu îmi pasă” în timpul vizitei la copiii imigranți despărțiți de părinți la granița cu Mexicul.

Într-un interviu acordat ABC, prima doamnă a Statelor Unite a dat răspuns la o chestiune dezbătută intens în media americană: de ce a purtat jacheta cu mesajul ‘Mie chiar nu îmi pas, ție?’.

Fostul model, devenită prima doamnă a Statelor Unite a recunoscut că jacheta „a fost un fel de mesaj, da”. „Este evident că nu am purtat sacoul pentru copii, am purtat jacheta pentru a urca în avion și când m-am întors”, a spus ea.

„A fost pentru oamenii și pentru mass-media de stânga care mă critică, vreau să le arăt că nu-mi pasă, Mă pot critica oricât vor, dar nu mă vor opri să fac ceea ce simt este corect”, a spus Melania.

Ea a continuat să vorbească de presa care este „obsedată” de hainele ei. „De multe ori mă întreb dacă n-aș fi purtat jacheta dacă aș fi avut o acoperire atât de mare în mass-media”, a spus ea, adăugând: „Prefer să se concentreze pe ceea ce fac și pe inițiativele mele decât pe ceea ce port”.

Jacheta purtată joi Melania Trump, într-o vizită la frontiera cu Mexicul, în plină polemică asupra politicii soţului său privind imigraţia, a stârnit numeroase reacţii, unele de indignare.

Când a plecat spre Texas, unde urma să întâlnească mai mulți copii de refugiași despărțiți de părinții lor, prima doamnă a SUA a îmbrăcat o jachetă kaki, marca Zara, pe spatele căreia scria „I really dont care, do u? ” („Mie chiar nu-mi pasă, ţie? „).

La sosirea la destinaţie, Prima Doamnă nu mai purta jacheta în discuţie, dar reţelele sociale se inflamaseră deja. „Nu este o glumă. Melania Trump purta o jachetă cu mesajul ‘Mie chiar nu-mi pasă, ţie?‘ mergând spre centre de detenţie a copiilor. Am rămas fără cuvinte”, a scris pe Twitter un comunicator afiliat Partidului Democrat.

Într-un mesaj postat pe Twitter de Donald Trump, președintele spune că mesajul de pe spatele hainei soției sale se referă la ‘Fake News Media’. „‘Mie chiar nu-mi pasă, ţie? ‘, scrisă pe spatele sacoului Melaniei, se referă la Fake News Media. Melania a aflat cât de necinstiți sunt și acum chiar nu-i mai pasă’, este mesajul lui Trump.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments