Cuedan, mulţumit de “VI-FE”: “În creştere faţă de sezonul trecut”

by Sorin Haut

Antrenorul Victoriei Felnac se declară parţial mulţumit de turul de campionat, locul 6 la final de tur fiind o confirmare că echipa sa şi-a făcut bine treaba în prima parte a sezonului: “Sunt parţial mulţumit, ţinând cont de momentul în care am venit aici. Să nu uităm că în stagiunea trecută ne-am salvat cu brio, după un tur în care echipa era pe ultimul loc. Este evident că suntem într-o creştere faţă de ediţia trecută de campionat. Sperăm şi la mai bine într-un viitor apropiat, pentru că fiecare an e o experienţă, din care trebuie să învăţăm.” Cuedan confirmă faptul că în iarnă vor fi schimbări la nivel de lot, dar nu foarte multe: “Vom face o mică remaniere a lotului, se doreşte o întinerire, dar nu masivă. Am fost mulţumit de aportul majorităţii jucătorilor, rămâne să vedem ce ofertă avem pe piaţa de transferuri din Arad şi chiar din Timişoara, pentru a ne completa efectivul cu ce avem nevoie”, mai spune Cuedan.

Optimism la final de an

Antrenorul lui “VI-FE” transmite şi un mesaj de final de an: “Să fim sănătoşi şi să putem realiza lucruri bune împreună, alături de conducere, de cei din Primărie şi de toţi oamenii din jurul echipei. Tuturor şi susţinătorilor noştri le doresc multă sănătate, împliniri şi noul an să le aducă numai bucurii! Suporterilor le mai transmit să rămână alături de noi şi la finalul campionatului să ne putem bucura de îndeplinirea obiectivului.”

Facebook Comments