Cu un start slab în SuperLigă, UTA încearcă să puncteze în cea mai scurtă deplasare a sezonului!

by Sorin Haut

Startul de sezon al UTA-ei este așa cum ni-l imaginam, slab, cu haos peste tot, din birouri până pe bancă și apoi în teren și cu o imagine de ansamblu ce ne dă fiori în perspectiva luptei pentru…salvare. Pentru că la cum arată acum lucrurile și ele prea curând nu se vor schimba, Bătrâna Doamnă se va bate din nou la retrogradare, cu mențiunea că de data asta nu știu pe cine mai păcălim. Mircea Rednic continuă să se plângă, își caută tot felul de alibiuri, de la probleme de lot până la transferuri ratate, deși acum mai bine de o lună, la reunire, își asuma tot și promitea un lot valoros și performanță. În paralel își permitea chiar să critice ultimele două sezoane făcute de UTA, când echipa abia s-a salvat de la retrogradare. Între timp, discursul său s-a schimbat aproape radical, ne spune că are nevoie de timp, de alte săptămâni pentru a omogeniza echipa, la Arad ajung tot felul de jucători, unii nepregătiți și de ligi inferioare, iar etapele trec și nimeni nu o așteaptă pe UTA. Deși are probleme de lot, Rednic nu îi ia în calcul pe indezirabilii dar totuși, sub contract, Chindriș, Isac și Milosevic, apți de joc, cei trei pregătindu-se separat de echipă. O situație și mai scandaloasă este cea a lui Keseru, care nu doar că nu vrea să își rezilieze contractul, el având probabil cel mai mare salariu din lot, ci a primit și permisiunea nu știm exact din partea cui, conducere sau antrenor, să se pregătească cu antrenor personal, nu la Arad, ci cam pe unde vrea el. Zilele trecute a fost văzut în tribune la FCSB – Dinamo, practic el fiind plătit în tot acest timp de UTA! În paralel, Rednic continuă cu văicărelile și spune că stă într-un atacant și jumătate, Cooper având probleme fizice, pentru ca olandezul Leidsman – întors din drumul spre kinetoterapie – să fie cu adevărat un transfer ratat.

Cât mai durează văicăreala lui Rednic?! Patru jucători – sub contract, dar nu și în lot 

O altă ciudățenie este cum a reușit grecul Stroungis, fundaș central, să fie declarat apt medical la UTA, pentru ca doar peste câteva zile să i se descopere probleme cardiace?!, fapt pentru care a și fost oprit de la efort pentru o perioadă bună de timp. Rednic are o opțiune în minus și la jucătorii Under, după ce Ekmekci are și el ceva probleme la inimă, ce necesită investigații medicale suplimentare, antrenorul UTA-ei știind chiar că puștiul din Academie s-a operat! Din fericire, a fost doar o informație eronată. Brazilianul Freitas a avut nevoie și el de timp pentru a se pune la punct fizic și cu fusul orar, dar până ieri nu îi venise cartea verde. Cam așa arată UTA înaintea etapei a treia, de la Sibiu, lăsând la o parte jocul modest, fără idei, cu mulți jucători ce au dezamăgit până acum, gen Roganovic, Markov, Carp sau Leidsman. A mai trecut o săptămână, așa că jucătorii nou veniți sunt mai bine pregătiți, suntem mai omogeni decât am fost la început, asta se întâmplă cu fiecare zi ce trece. Avem un meci cu o echipă care vine după o victorie și nu a schimbat foarte mult în ultima perioadă la nivel de lot. Hermannstadt este o echipă omogenă, bine organizată și foarte periculoasă pe contraatac. Așa a și câștigat la Iași. Am văzut acel meci, l-am analizat, le vom transmite concluziile și jucătorilor. Eu cred că adversara este de nivelul nostru, așa că e clar că mergem să luăm cele trei puncte”, a spus Rednic la conferință. Între timp a venit fundașul dreapta Diogo Rodrigues, intrat în program abia astăzi, când echipa a plecat spre Cibin.

Doar Fabry a confirmat dintre cei nou veniți, sibienii sunt favoriți sâmbătă

Practic, dintre nou veniți a ieșit la rampă doar slovacul Fabry, în vreme ce Cooper și Dumitrașcu au avut prestații în lumini și umbre. UTA scârțâie peste tot, până și în compartimentul unde altădată oferea cât de cât siguranță, cel defensiv. Fără jucători capabili să facă diferența, gruparea roș-albă pare condamnată chiar și la Sibiu, în fața unei formații nu redutabile, dar mult mai omogene, experimentate și bine așezate pe teren, care a arătat forță runda trecută, la Iași. Trupa de pe Cibin are de la mijloc în sus jucători valoroși, gen Neguț, Gabi Iancu, Balaure, Alhassan sau Paraschiv, capabili oricând să facă diferența. Cu un Marius Măldărășanu scrupulos pe bancă, FC Hermannstadt este favorită în fața UTA-ei, deși chiar în această săptămână și-a vândut unul din jucătorii importanți, fundașul stânga Raul Opruț, plecat la Kortrijk, în Belgia. Așadar, aproape nimic nu o recomandă pe UTA să spere la ceva bun de la partida de sâmbătă, ora 18:30, de pe Municipalul sibian, poate doar suportul fanilor, care au anunțat că vin în număr mare la meci și aproape sigur vor domina fondul sonor de pe stadion. Și ca meniul să fie complet, Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat la acest joc pe un vecin al sibienilor, dar o adevărată bestia nerapentru arădeni, brașoveanul Marian Barbu, cel cu care UTA a câștigat doar o dată în zece meciuri.

Va arbitra brașoveanul Marian Barbu! Se anunță invazie arădeană pe Cibin

Mai mult de atât, arbitrul din Făgăraș a dezavantajat echipa arădeană în patru din ultimele cinci apariții, cel mai elocvent exemplu fiind acea partidă cu FCSB, din decembrie 2021, când Barbu a inventat două penalty-uri pentru bucureșteni, primul pentru un fault văzut doar de el, iar al doilea dictat după ce mingea depășise suprafața de joc. Fostul antrenor al UTA-ei, Laszlo Balint, a fost dus chiar la disperare de prestațiile arbitrului ce va fi la centru sâmbătă, alte meciuri recente în care roș-albii au fost dezavantajați de Barbu fiind cele cu Mioveni și Petrolul. La Sibiu, din brigada lui Barbu vor face parte tușierii Mihai Marica (Bistrița) și Stelian Slabu (Brașov) și rezerva Cristian Moldoveanu (Sfântu Gheorghe). În camera VAR se vor afla clujenii Horațiu Feșnic și Doru Lucaciu, observatorul de arbitri e tot din Cluj, Teodora Albon, iar observator de joc va fi Claudiu Boaru, din Mediaș. Meciul dintre FC Hermannstadt și UTA contează pentru etapa a treia a SuperLigii și este programat sâmbătă, 29 iulie, de la ora 18:30. (foto: UTA Arad, facebook)

 

 

 

 

Facebook Comments