Cu toţi arădenii utilizaţi de Alexa, Rapid a pierdut amicalul cu Dinamo

by Sorin Haut

Rapid a disputat în această dimineaţă primul meci amical de la întreruperea competițiilor din cauza pandemiei de coronavirus. Giuleștenii s-au deplasat la Săftica, în baza de pregătire al lui Dinamo, echipa de Liga 1 fiind şi organizatoarea jocului. Testul s-a încheiat cu victoria „câinilor roşii”, scor 1-0, printr-un gol marcat în repriza a doua de Slavko Perovic. Partida s-a disputat cu reguli stricte de respectare a protocolului medical, accesul în baza sportivă fiind limitat pentru presă și suporteri.

Ambii antrenori, atât Adrian Mihalcea la Dinamo cât şi Dan Alexa la Rapid, au debutat cu această ocazie pe băncile tehnice ale celor două echipe. În ceea ce îi priveşte pe fotbaliştii arădeni din lotul Rapidului, Alexa i-a titularizat pe Paul Copaci, folosit fundaş stânga şi Cătălin Hlistei, preferat ca vârf,  după pauză apelând și la Amir Jorza, folosit în linia mediană. Giuleştenii vor disputa sâmbătă un nou amical, la Giurgiu, cu prim divizionara Astra.

Rapid a început amicalul cu Dinamo în următoarea formulă: M. Popa(Tătaru)- Voicu (Băjan), Mallo (Manole), Iacob (46 Bonnin), Copaci (Finica)-Djuric (Jorza), R.Lazăr  Piriz)  -Drăghiceanu (Sefer), Alami (Cârstocea), Crețu (Dulca) – Hlistei (60 N.Georgescu). Rapid este una din cele cinci adversare ale UTA-ei, din play-off-ul Ligii a II-a. (foto: telekomsport.ro)

Facebook Comments