„Nu e nevoie de flăcări și smoală. Infernul sunt ceilalți!” (L’enfer c’est les autres), spune Garcin, unul dintre cele trei personaje ale piesei lui Jean-Paul Sartre, „Cu ușile închise”. Tot mai des în ultima vreme, de câte ori îl văd și îl ascult pe Traian Băsescu, îmi vine în minte această replică cu valențe de adagiu. Pentru că, acceptați ori ba, eu asta trăiesc: senzația că suntem într-o situație fără ieșire, că stăm cu ușile închise în Iadul românesc, iar cheile sunt la tartorul Băsescu, care se hlizește la noi și hăhăie batjocuritor.

Ne-a osândit Dumnezeu ca să trăim ce trăim – pentru că osândă este să avem un asemenea președinte. Cu aproape 7,5 milioane de voturi pe cocoașă, cu tot atâtea „Lasă-ne, nu te mai vrem, pleacă!”, acest tartor sfidează țara, sfidează legile, sfidează logica și bunul-simț. Nu se împiedică nici de Constituție, nici de imperativele unei minime morale. Conduce și face partide, se implică în mod partinic și fără jenă în viața politică. Vreme de opt ani și mai bine, din scaunul de la Cotroceni, a fost liderul anticonstituțional al PDL. Când Vasile Blaga și ai săi au refuzat să-i ofere Elenei Udrea „jucăria”, tartorul s-a supărat și, cu ajutorul Ioanei, fiica lui cea bună la toate, și-a făcut jucăria proprie – Mișcarea Populară. Ca să-și merite din plin statutul de tartor, de sămânță a Răului, Traian Băsescu nutrește doar gânduri de distrugere. Se străduiește să distrugă partide, adversari politici, este capabil să reverse o ură incredibilă asupra unor categorii întregi de români. Și acum aud acea voce, tușată de o satisfacție cinică, care anunța, alături de reducerea salariilor la bugeteri, că „se diminuează pensiile cu 15 la sută”. Un bramburist, pretinzând că reformează statul, bramburește în stânga și în dreapta tot ce vede și tot ce apucă.

Minciuna îi ține tartorului loc de hrană – că de băutură, nu duce lipsă. Ne-a trântit fără rușine atâtea minciuni, că numărul lor este mai mare decât al globulelor roșii, al hematiilor din sânge. Și, spre disperarea noastră, a celor mai mulți dintre români, pofta de-a minți, de-a huli, de-a distruge oameni și stări de normalitate nu diminuează. Dimpotrivă. Tartorul este tot mai agresiv. Ne sufocă aproape zilnic cu „mesaje” otrăvite. Și-a făcut năravul de-a ieși seara, precum cucul din ceas – cum bine zicea cineva, ca să ne „lumineze” cu mostrele sale de neprobată înțelepciune. Iese cu o față care aduce cu mutra unui om care dormise cu capul pe masă și taman atunci a fost înghintit să se trezească. Alteori, are un aer de chefliu, de ins care parcă s-a afla în toiul unui chef, cu câteva pahare la „activ”. La talk-show-uri, ce să mai zic, așijderea!

Culmea disperării am ajuns s-o trăim cu acest președinte „excomunicat”. Ne sfidează, în ciuda potrivniciei noastre, dovedită cu voturi, cu milioane de voturi, nu cu vorbe. Nu vrea să ne lase. Dacă noi nu-l vrem, el ne vrea! Are o plăcere diabolică de a-și revărsa cinismul peste noi. Și, tot culmea, nu putem face nimic. Suntem obligați să suportăm acest iad și pe tartorele său. Să-l demitem, ne-am convins, nu se poate. Să se schimbe el, aiurea! Așa că trebuie să suferim în acest Infern, care poartă numele de Traian Băsescu. Suntem condamnați să suferim în acest spațiu „cu ușile închise”, până când tartorului i se vor confisca cheile. Ce destin!

.

Facebook Comments