Cu salariile blocate după startul ratat de retur, FCC Baschet UAV Arad pleacă spre secuime

by Sorin Haut

FCC Baschet UAV Arad a ratat complet primul turneu al returului Ligii Naţionale, găzduit chiar de Polivalenta din oraşul nostru. „Galben-albastrele” au pierdut fără drept de apel derby-ul cu CSM Satu Mare, scor 43-64, în poate cea mai palidă prestaţie de la Arad, în meciurile importante ale ultimilor ani, dar au cedat cu totul surprinzător și în faţa Universităţii Cluj-Napoca, 59-60. Echipa de pe Someş i-a stricat planurile Aradului şi în Cupă, când a învins-o şi i-a interzis practic accederea la turneul final. Duşurile reci din weekendul trecut nu au fost trecute cu vederea de conducerea clubului, reunită într-o şedinţă, dar nici nu au fost luate măsuri dure. Practic, s-a dat un ultimatum, mai mult antrenorului Bogdan Bulj, ameninţat cu demiterea dacă echipa nu îşi va reveni şi s-au blocat salariile până la securizarea locului trei, obiectiv deloc greu de atins. Ba am zice că echipa a scăpat ieftin după eşecurile din debutul returului. Dar, de acum, nu mai sunt permişi paşi greşiţi. Practic, în afara duelului cu liderul Sepsi, în care nu pot emite pretenţii la victorie, arădencele trebuie să câştige pe linie, pentru a nu mai avea emoţii în privinţa clasării pe locul trei. Practic, e nevoie de succese în duelurile cu Olimpia Braşov şi CSM Târgovişte, echipe considerate mai dificile. Totuşi, pare că s-a renunţat destul de uşor şi rapid la atacarea locului doi şi la jucarea finalei campionatului, ori poate cei din conducere nu vor să pună încă presiune pe jucătoare.

Dueluri în weekend, cu Sepsi OSK şi KSE Târgu Secuiesc

Cert este că Satu Mare este în acest moment la un nivel mai sus, dar în playoff lucrurile se mai pot schimba, iar Aradul nu are voie să renunţe niciodată la singurul obiectiv care ar fi cu adevărat un pas în faţă dacă facem o paralelă cu anii trecuţi, adică jucarea finalei Ligii Naţionale şi medalia de argint. Mai ales că s-a ratat, prematur şi Cupa României. Sigur că problemele financiare nu au permis formarea unui lot prea puternic, dar odată cu revenirea americancei Poole, ce are nevoie de timp pentru integrarea în echipă, Bulj are la dispoziţie un efectiv mai bun şi ceva mai echilibrat. FCC Baschet UAV Arad pleacă mâine spre secuime, pentru a juca în weekend la Sfântu Gheorghe, în turneul doi al returului. Arădencele întâlnesc sâmbătă, de la ora 19, gazda Sepsi SIC, lider detaşat şi neînvins al campionatului şi mare favorită la titlu şi în actuala stagiune. Apoi, duminică, „galben-albastrele” joacă cu ACS KSE Târgu Secuiesc de la ora 16, într-un meci pe care trebuie să îl câștige.

Fără paşi greşiţi! Obiectivul sezonului regulat este locul trei

Urmează, în perioada 13-14 martie meciurile cu Olimpia CSU Brașov și CSM Târgoviște, la Cluj-Napoca, într-un alt weekend important pentru formaţia de pe Mureş. FCC Baschet UAV Arad este pe locul trei în clasament, cu 24 de puncte (10 victorii/4 înfrângeri), la patru puncte distanţă de liderul Sepsi și la unul de CSM Satu Mare, care are însă un joc mai puțin disputat. Aradul este la egalitate cu ocupanta locului 4, Olimpia CSU Brașov, dar are avantajul victoriei din tur. Universitatea Cluj urmează pe cinci cu 22 de puncte (8/6), iar CSM Târgoviște are 21 de puncte (7/7). ACS KSE Târgu Secuiesc este pe opt cu 19 puncte (5/9), după ce a reușit să învingă în weekend pe CSM Târgoviște cu 71-67.

Facebook Comments