Cu permisul anulat de cinci ani și cu alcoolemie de aproape 1,30%, pe centura Aradului

by Adrian Pavel

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, în după-amiaza zilei de 27 ianuarie a.c., un arădean de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe centura N-V a Aradului. Testarea acestuia cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 1,26 mg./l. alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat din anul 2018.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, bărbatul fiind cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Facebook Comments