Cu Man pe teren în repriza a doua, România învinge Liechtenstein şi încă speră la Mondial

by Sorin Haut

România a câștigat fără emoţii cu Liechtenstein, scor 2-0, iar „tricolorii” sunt pe locul trei în grupă, cu șanse bune să ajungă la barajul pentru Campionatul Mondial de fotbal. Toșca, cu un șut excelent de la distanţă, în minutul 12 și Manea, cu o lovitură de cap imparabilă, şapte minute mai târziu, au fost marcatorii „tricolorilor”. În repriza secundă nu s-a mai întâmplat mare lucru, de consemnat fiind doar bara lui Răzvan Marin şi o ocazie a arădeanului Dennis Man, introdus pe teren în minutul 64. Mirel Rădoi a început meciul de pe Arena Naţională cu: Niță – Manea, Nedelcearu (Ghiță, 79), Rus, Toșca – Stanciu-cpt. (Cicâldău, 64), R.Marin, Olaru (M. Marin, 63)- Hagi (Sorescu, 80), Markovic (Man, 64), 7. Cordea.  După rezultatele de aseară, Germania – Armenia 6-0 și Islanda – Macedonia de Nord 2-2, România se află la mâna ei cel puțin pentru ocuparea locului secund în grupă. Primul obiectiv e victoria în meciul de miercuri, ora 21:45, la Skopje, cu Macedonia de Nord. La mijlocul preliminariilor, România ocupă locul 3 în grupa J, cu 9 puncte, fiind la trei lungimi în spatele liderului Germania și la un punct sub Armenia. Macedonia de Nord a coborât pe 4, cu 8 puncte, în timp ce Islanda (4p) și Liechtenstein (0p) sunt ultimele clasate.

Baravykas, titular şi integralist în Bulgaria – Lituania 1-0

Altfel, internaţionalul UTA-ei, lituanianul Rolandas Baravykas a fost titular și a evoluat tot meciul şi aseară, în deplasarea din Bulgaria. Gazdele au câştigat cu 1-0, reuşită semnată de Chochev, în minutul 82. Fără niciun punct în grupă, Lituania a pierdut deja orice șansă de calificare la Cupa Mondială. Următorul meci este miercuri, în Italia, cu liderul grupei. Baravykas urmează să ajungă abia joi la Arad şi probabil nu va fi o opţiune a staff-ului tehnic utist pentru derby-ul cu Rapid, rusul Shlyakov urmând să joace aproape sigur pe banda stângă a apărării arădene.

Facebook Comments