Cu doar 15 lei poţi afla cum s-a îmbogăţit Gheorghe Falcă!

by Paul Anghel

Arădenii au acum ocazia să afle reţeta succesului obţinut de Gheorghe Falcă de-a lungul timpului. Este un succes pe care oricine şi-l doreşte, însă îl poate obţine foarte greu.

La finele săptămânii viitoare, în 28 octombrie, Falcă va merge într-ul local din centrul Aradului. Organizatorii Cafenelei Dezvoltării, aşa se numeşte evenimentul, ne asigură că: „Omul Gheorghe Falcă, va aduce cu el poveşti din experienţa lui personală şi profesională legate de drumul spre succes. Petrece o dimineaţă diferită, cu invitatul nostru şi alături de noi, echipa Cafenelei Dezvoltării… Participarea este 15 lei, bănuți în care ai incluse: o cafea și o apă plată”.

Cei prezenţi la eveniment vor putea afla cum îţi poţi băga bani în propria firmă, în condiţiile în care eşti primar al unui oraş, cum poţi conduce un bolid de lux în condiţiile în care el nu îţi aparţine, cum îţi poţi ridica o vilă dintr-un salariu de bugetar.

De asemenea, alte dezvăluiri din reţeta succesului obţinut de Ghoerghe Falcă vor face deliciul publicului prezent la eveniment.

Cel mai probabil evenimentul va avea un succes similar cu cel obţinut de Gheorghe Falcă din vânzarea cărţii „Societatea Vie. Proiect România 2020”. La ani buni distanţă de la lansarea cărţii, exemplare ale acestei opere inedite se mai pot găsi cu duiumul expuse la vânzare.

Facebook Comments