Cu ce colecție impresionantă se laudă Andreea Marin

by Cristian Dobre

Vedeta de televiziune Andrea Marin este  foarte fericită că și-a îmbogățit colecția de pălării. Aceasta le-a mărturisit admiratorilor că are foarte multe astfel de accesorii cumpărate din toate colțurile lumii.
Joi, Andreea Marin a primit pălării noi, lucru care a încântat-o peste măsură. „Pălăria Dădârlat, bucuria acestei dimineți, sosita de la Sebeș pentru mine! Am o colecție impresionantă de pălării și accesorii de așezat pe cap, din întreaga lume. Dar luna trecută am cunoscut o tânără la Sebeș, fiind amfitrionul unei gale dedicate femeilor de succes, moștenitoarea unei tradiții și afaceri de familie căreia ea i-a adus un suflu nou, modernitate și un alt succes, care a depășit granițele tarii. Pălăriile Dădârlat au ajuns în nebănuite colturi de lume și au înnobilat ținute elegante, princiare, iar azi sunt fericită că le am în fata mea!”, a explicat vedeta.
Andreea Marin, în vârstă de 44 de ani, este una dintre cele mai cunoscute vedete de televiziune din România. Emisiunea Surprize, surprize, pe care a moderat-o ani de zile la Televiziunea Națională s-a bucurat de un imens succes la public. În plan personal, Andreea Marin formează un cuplu, în prezent, cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia. Andreea Marin este mama unei fete, Violeta, din căsnicia pe care a avut-o cu celebrul artist Ștefan Bănică Junior.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments