Cu arădeanul Levente Vancsik în distribuție, CSM Oradea a cucerit al zecelea titlu la polo

Cu arădeanul Levente Vancsik în distribuție, CSM Oradea a cucerit al zecelea titlu la polo
CSM Oradea a devenit campioana României după ce a învins-o pe CSA Steaua București cu scorul de 12-9, vineri seara, în Bazinul Steaua, în ultimul meci al finalei Superligii Naționale masculine de polo pe apă. CSM Oradea s-a impus la loviturile de departajare și a pus capăt unei serii de opt titluri consecutive câștigate de Steaua. Pentru orădeni, antrenați de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu, acesta a fost al zecelea titlu de campioni. CSM Oradea a câștigat primul meci al finalei, chiar în Ghencea, cu 13-12, după aruncările de la 5 metri, apoi Steaua s-a impus cu 11-9 acasă și cu 13-12 la Oradea, dar CSM a egalat după 15-13 în ultima partidă de la Oradea. Din lotul campioanei face parte și Levente Vancsik, poloist arădean crescut și format la AMEFA. (agerpres, foto: CSM Oradea Polo - Oficial)