CSU AUREL VLAICU ARAD, IN TOP LA NATIONALELE DE GIMNASTICA AEROBICA

by Sorin Haut

Timp de două zile, Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța a fost gazda celei de a 20-a ediții a Campionatelor Naționale de gimnastică aerobică. La startul întrecerii s-au prezentat cei mai buni sportivi din țară, inclusiv componenții loturilor naționale, care au efectuat astfel un ultim test înaintea participării la Campionatele Europene, care se vor desfășura în perioada 6-8 noiembrie, la Elvas, în Portugalia. Printre participanţi s-a numărat şi CS Universitatea Aurel Vlaicu Arad, antrenoare Ramona Haidu, club cu rezultate notabile.

Gabriel Bocşer (foto) la seniori şi Francesca Morar la perechi juniori, alături de Mihai Popa, s-au ales cu medalii de aur, trioul Barbara Huber, Zsofia Meszar şi Dacina Neciu, plus Francesca Morar la junioare I au cucerit medalii de argint, iar Zsofia Meszar a obţinut bronzul la junioare I. Barbara Huber a ocupat şi ea un locul patru la junioare. În noiembrie, Gabriel Bocşer şi Francesca Morar vor concura la Europene, iar ca şi o noutate, peste câteva zile va fi inaugurarată noua sală de gimnastică aerobică a clubului.

Facebook Comments