CSU Arad îşi continuă aventura în rugby-ul în şapte

by Sorin Haut

CS Universitatea Arad a participat, la Iaşi, la a doua etapă a Campionatului Național de rugby în 7. Studenţii au contabilizat două eșecuri și o victorie în grupă: 0-42, cu Știința Petroșani, 0-47 cu RC Bârlad și 21-14 cu Sportul Studențesc.

În meciul pentru locul 5, arădenii s-au impus, scor 17-14, cu Politehnica Iaşi. În primul turneu de la Cluj, CS Universitatea a ocupat locul 6, poziţie ocupată şi în ierarhia generală după două etape. Podiumul este alcătuit din: 1.CSU Cluj-30p, 2.Ştiinţa Petroşani-28p, 3.RC Barlad-26p.

CSU Arad a evoluat la Iaşi în formula: Andrei Farcaș, David Novacovici, Răzvan Anton, Ștefan Postolachi, Cătălin Nastiuc, George Szucs, Gheorghe Chereji, Ilie Tiron, Andrei Cristea și Marian Grindei.

Următorul turneu se va juca la Arad, pe terenul „Banatul” din Sînicolau Mic, sâmbătă 21 septembrie.

Facebook Comments