CSU ARAD, IN LINIE DREAPTA PENTRU RETUR: „NE PROPUNEM SA JUCAM UN RUGBY FRUMOS”

by Sorin Haut

CSU Aurel Vlaicu se află în plină perioadă de pregătire a părţii secunde a campionatului. Pe locul 6 în Divizia Naţională de rugby, „studenţii” arădeni trag tare pentru a face o figură frumoasă în retur şi a urca în ierarhie. După stagiul centralizat de la Moneasa, rugbiştii au revenit la Arad, unde şi-au continuat pregătirea. Daniel Stoica şi Sebastian Ţepurică au revenit în trupa Aradului, unde se regăsesc şi doi timişoreni, care anul trecut au încheiat junioratul, Mihai Silviu şi Ionuţ Butcura.

Grindei: „Sunt mulţumit de băieţi, îmi dau speranţe”

Pregătirea decurge bine, avem şi câţiva nou veniţi, pe care încercăm să îi integrăm cât mai bine în lot. Am pus accent în cantonament şi în prima parte pe pregătirea fizică, cu alergări şi forţă, iar acum ne axăm pe jocul cu mingea. În lipsa adversarilor, am renunţat la amicale. Sunt mulţumit de băieţi, chiar îmi dau speranţe, eu zic că ne-am întărit, mai ales cu venirile lui Stoica şi Ţepurică. Ne propunem să jucăm un rugby frumos”, ne-a declarat antrenorul-jucător al CSU Arad, Marian Grindei.

Campionatul se reia pe 2 august

Pilierul Aradului mai are de ispăşit două etape de suspendare, el urmând să revină în echipă în etapa a 12-a, în deplasarea de la Iaşi. Echipa universitară reia campionatul pe 2 august, cu deplasarea de la Galaţi, contând pentru runda a 10-a. Pe 6 în liga a doua, cu nouă puncte adunate în şapte meciuri, CSU Aurel Vlaicu vizează la final locurile 3-4, care i-ar putea apropia pe arădeni de play-off.

 

Facebook Comments