CSȘ Gloria Arad are campion național la gimnastică artistică, categoria juniori III (FOTO)
CSȘ Gloria Arad are un campion național la gimnastică artistică! Performanța a fost obținută la Campionatele Naționale rezervate juniorilor III, nivel 1 și 2, de la Reșița, iar medaliatul cu aur se numeșteCristian Dragoș, care a urcat pe prima treaptă a podiumului în proba de sol, la juniori III (nivel 1). Pe lângă titlul de campion național, arădeanul a mai luat două locuri 4, la individual compus și la cal cu mânere. La individual, Dominic Cotuna a avut o finală la sol unde a obținut locul 8️.
Echipa de nivel I, formată dinAbel Abrudan- Hărduț, Dominic Cotuna și Cristian Dragoș, a fost foarte aproape de obținerea unei medalii, ocupând la final locul 4. Tot la echipe, dar la nivel II, băieții de la CSȘ Gloria, Andrei Arnăutu, Sebastian Macovei și Luca Padvai au ocupat locul 5. Antrenorii gimnaștilor de la CSȘ Gloria sunt Claudia Fărcuț și Gabriel Haş.