CSM RAMNICU VALCEA ARE PROBLEME INAINTEA MECIULUI DE LA PINCOTA

by Sorin Haut

Firma Apavil a tăiat furnizarea apei la Stadionul Municipal din Râmnicu Vâlcea, iar prezenţa echipei CSM la jocul din prima etapă a Ligii a II-a, la Pâncota, este sub semnul întrebării. Rămasă fără apă curentă la stadion, CSM Râmnicu Vâlcea îşi vede perturbată pregătirea pentru jocul de sâmbătă, de la Pâncota. Luni , alb-albaştrii s-au antrenat la Stadionul Oltchim, însă nu se ştie ce se va întâmpla în zilele următoare. „Fără apă nu putem face nimic, majoritatea jucătorilor sunt cazaţi la hotelul de la Stadionul Municipal. Vă daţi seama, nu pot face duş, nu se poate spăla echipamentul, nu pot merge la toaletă. În plus, noi am investit în această vară bani în gazon, care trebuie udat zilnic. Îmi este ruşine de jucători. Dacă nu vom rezolva problema cu apa, trimit echipa acasă. Nu le pot cere rezultate dacă nu avem minim de condiţii. Până acum au fost datorii şi mai mari şi Apavil nu a tăiat apa. O face acum când ne-am achitat o parte din ele. Vă spun, soluţia este să fim băgaţi în insolvenţă, să ne putem reorganiza, altfel ajungem la desfiinţare” a spus managerul clubului, Lucian Munteanu.

Preşedintele clubului, Bogdan Medrea a fost la viceprimaul Eduard Vârlan, care a promis că se va implica. Primăria Râmnicu Vâlcea, care este partener la echipa fanion a oraşului este acţionar majoritar şi la Apavil.

Sursă: liga2.ro (http://liga2.prosport.ro/seria-2/situatie-disperata-in-zavoi-stadionul-municipal-a-ramas-fara-apa-iar-prezenta-echipei-la-primul-meci-este-incerta-13142278)

Facebook Comments