CSM Bucureşti îşi apără, la Budapesta, trofeul Ligii Campionilor

by Sorin Haut

CSM București a plecat, joi dimineață, spre Budapesta, locul desfășurării Final Four-ului Ligii Campionilor și unde campioana Europei o va întâlni, în semifinale, pe HC Vardar, în partida programată sâmbătă, de la ora 18:45, transmisă în direct pe Digi Sport 1.

Jucătoarele lui Per Johansson sunt optimiste, înaintea turneului din capitala Ungariei, acolo unde anul trecut triumfau după o finală cu Gyor, decisă la aruncările de la 7 metri. Iulia Curea și Bianca Bazaliu spun că toată echipa s-a pregătit foarte bine și speră cel puțin la o nouă calificare în ultimul act.

„Trecând zilele, presiune e tot mai mare. Am pregătit meciul foarte mult, am făcut multe analize video, foarte multe antrenamente, cred că suntem pe ultima sută de metri. Cred că va fi totul va fi bine. Cu siguranță va fi mai greu decât anul trecut. Eu zic că va fi total diferit, au o echipă ușor mai bine pregătită și mai aranjată decât anul trecut. Ne dorim să jucăm finala. Dacă tot am făcut din nou o performanță atât de mare, e mai frumos să joci o finală, decât un meci pentru locurile 3-4. Sincer, mi-aș dori să jucăm cu Buducnost în finală”, a declarat Iulia Curea, înaintea plecării către Budapesta.

CSM București se întoarce la Budapesta pentru a câștiga pentru a doua oară Liga Campionilor.

„Suntem pregătite și sperăm să demonstrăm asta. Ar fi a doua oară când ridic un trofeu și ar fi la fel de bine ca prima dată. Trofeul e greu, dar am lucrat la sală și putem să-l ridicăm. M-aș bucura enorm. Anul trecut am avut același bagaj și echipa e talismanul meu”, a spus și Bianca Bazaliu.

Final Four-ul Ligii Campionilor va fi în direct la Digi Sport 1, pe 6 şi 7 mai. Semifinalele vor fi aceleaşi ca anul trecut: Buducnost – Gyor şi CSM Bucureşti – Vardar.
Sursă: digisport.ro

Facebook Comments