CSM Arad și-a stabilit cei mai buni 10 performeri ai anului! O sportivă de doar 15 ani este MVP-ul lui 2022

by Sorin Haut

Clubul Sportiv Municipal Arad și-a stabilit performerii lui 2022. Pe baza rezultatelor de pe plan intern și internațional, directorul clubului, Lucia Mihalache, a întocmit clasamentul celor mai buni 10 sportivi din acest an. Tenisul de masă dă (și) în acest an sportivul numărul 1 și anume Alesia Sferlea – antrenor Cristian Dodean, care la doar 15 ani a făcut un an excelent la nivel de junioare II (cadete), principalele sale performanțe fiind cele două medalii de bronz mondiale, la dublu și cu naționala, titlul european tot cu reprezentativa de cadete, plus trei medalii la Campionatele Balcanice. Practic, putem spune că Sferlea preia ștafeta de la Daniela Dodean, menținând tenisul de masă la cel mai înalt nivel.

Pe locul 2 în Top 10 se află un alt tânăr performer al anului, aruncătorul de disc Mihai Motorca (dublă legitimare cu CSȘ Gloria Arad) – antrenor Constantin Miclea, desemnat cel mai bun atlet român din 2022 la categoria U18. Principalele sale rezultate au fost aurul la Festivalul Olimpic al Tineretului European, unde a fost și port-drapel al delegației României și la Campionatele Balcanice U18 și bronzul la Campionatele Europene. Pe a treia treaptă a podiumului urcă un alt reprezentant al secției de atletism, seniorul Denis Both – antrenat tot de profesorul Constantin Miclea, care în proba de aruncarea suliței a avut un an foarte bun.

Sferlea, Motorca, Both – podiumului anului! Tirul, halterele și kaiacul, în top

Denis s-a ales cu bronz balcanic, argint la Naționalele de seniori și Internaționalele României și aur la Cupa României de seniori, dar tot în acest an a debutat și la un European de seniori. Rezultate notabile în acest an au avut și următorii clasați, care sunt în ordinea locurilor ocupate: 4.Luca Joldea (tir, antrenor Gheorghe Pop), 5.Daria Haristiade (tir, antrenor Gheorghe Pop), 6.Martin Tîrziu (haltere, antrenor Adrian Jigău), 7. Darius Borza (kaiac-canoe, antrenor Alexandru Stoian), 8.Tamas Kisvardai (kaiac-canoe, antrenor Alexandru Stoian), 9.Cristian Molnar (haltere, antrenor Adrian Jigău), 10.Daniel Jigău (haltere, antrenor Adrian Jigău). Așadar, un nou an foarte bun pentru CSM Arad, club care cu siguranță se va regăsi și în superlativele Galei Sportului Arădean, ediția 2022.

Facebook Comments