CSM Arad a calificat trei judoka la Campionatele Balcanice

by Sorin Haut
Please follow and like us:

Etapă finală a Campionatului Naţional de judo juniori III, sub 15 ani, a avut loc recent, la Râmnicu Vâlcea, de unde sportivii arădeni s-au întors acasă cu cinci medalii, dintre care două de aur, una de argint şi două de bronz, iar în probele pe echipe, la masculin, s-a pierdut meciul pentru medalia de bronz. Gabriel Calmar, la categoria +73 kilograme și Andreea Ciopraga, la categoria – 63 kilograme, ambii de CSM Arad și pregătiți de Dorin Drimbe, au devenit campioni naționali, argintul a fost obținut de judoka Flavius Pop la categoria -50 kilograme (CSM Arad, antrenor Lazăr Loghin), iar medaliile de bronz au fost cucerite de Iustin Rus, la categoria -34 kilograme (CSS Gloria Arad, antrenor Alin Moț), Nicolas Must la categoria -66 kilograme (CSS Gloria Arad, antrenor Dorel Hărşan).
Aradul, din nou fruntaș pe tatami
„A fost o competiţie foarte tare, fiind prezente majoritatea cluburilor din ţară, ţinând cont şi de faptul că nici anul acesta nu au mai avut loc etapele de calificare. Sportivii arădeni au reuşit şi de această dată să obţină rezultate excepţionale, astfel că, cei situaţi pe primele două locuri, au obţinut calificarea la Campionatele Balcanice, ceea ce situează din nou Aradul printre fruntaşele judoului românesc”, spune antrenorul CSM-ului, Dorin Drimbe. Urmează în această săptămână un nou concurs de verificare, ”Cupa Miados” în Sibiu, pentru cei mai mici judoka, după care alte competiţii neoficale, cu rol important în pregătirea sportivilor în vederea finalelor Campionatelor Naţionale sub 11, repectiv sub 13 ani.
Medalii și în Ungaria
Judoka CSM-ului au mai participat zilele trecute și la un turneu internaţional, la Debrecen, unde s-au aliniat la start și o parte din cei mai buni sportivi de la CSM Arad şi CS Podgoria Ghioroc. Judoka CSM-ului, pregătiţi de antrenorii Mercea Cristian si Szabo Carol, au participat cu patru judoka din care s-au evidenţiat următorii: locul I: Mercea Cristiana; locul II: Bociort Maria; locul III: Szabo Carolina şi Gîb Sebastian. De menționat că, în urma unui contract de colaborare, o parte a sportivilor de la Ghioroc vor concura la Naționale pentru CSM Arad.

Facebook Comments