CS Universitatea va mai juca doar rugby în… 7! Aradul este singura echipă care nu s-a înscris în noua Ligă Naţională de seniori

by Sorin Haut

Planul pus în practică de Federaţia Română de Rugby, cu un nou format competiţional din sezonul viitor, în care echipele din primele două eşaloane valorice să fie comasate într-o Ligă Naţională (n.n. Divizia Naţională a fost practic desfiinţată) ce va lua startul chiar în această lună aprilie, pune capăt practic activităţii echipei arădene de seniori CS Universitatea, asta dacă ne referim la rugby-ul clasic, în 15. Căci „studenţii” lui Marian Grindei vor mai juca, totuşi, din vara acestui an, în Campionatul Naţional de rugby în 7. Federaţia a pus însă o condiţie pentru participarea în această întrecere, aceea ca la turnee să poată lua parte doar echipele din Liga Naţională, ceea ce nu e cazul Aradului, sau cele care au înscrise cel puţin două echipe de juniori în campionatele naţionale. Iar antrenorul Marian Grindei a găsit soluţia şi anunţă că echipa Aradului nu se desfiinţează, ci va continua cu rugby-ul în 7:

Grindei pune punctul pe „i”: „Nu ne permiteam să participăm”; Patru „studenţi” au dat Aradul pe Petroşani

„Am făcut un parteneriat cu clubul Warriors Timişoara şi vom avea două echipe juvenile, de U8 şi U10, va fi un mix de jucători. La rugby în 7 turneele vor începe la final de august şi vor continua în septembrie. Vor fi trei la număr, iar unul aş vrea să îl organizăm la Arad. Vom putea merge la turnee şi cu un lot de 14 jucători. În afară de noi, toate divizionarele secunde s-au înscris în noua Ligă Naţională, plus bineînţeles cele din Superliga veche, chiar sunt curios să văd cum vor rezista în special la nivel sportiv cele venite din eşalonul inferior. Noi am refuzat participarea, pentru că nu ne permiteam nici financiar (n.n. erau nevoie de aproximativ 350 de mii de euro) şi nici sportiv, diferenţa de pregătire şi valoare faţă de echipele din Superligă fiind foarte mare. Am avut o discuţie cu cei de la Primărie, dar nu s-au găsit soluţii pentru a ne susţine, aşa că am decis să continuăm doar cu rugby-ul în 7. Ne-au plecat şi patru jucători, toţi la campioana sezonului trecut din Divizia Naţională, Ştiinţa Petroşani. Este vorba de neo-zeelandezii Viliami Moala și Jack Umaga, sud-africanul Jody Rose şi Alexandru Iştoc, dar probabil vor mai pleca şi alţii”, ne-a declarat antrenorul-jucător al CS Universitatea, Marian Grindei.

Final de poveste în rugby-ul clasic, la nivel de seniori: acum 16 ani, Contor Zenner era vicecampioană…

„Studenţii” ar fi urmat să joace, dacă acceptau invitaţia Federaţiei, într-o primă fază a Grupei 1 din Liga Naţională, alături de două din principalele forţe ale rugby-ului românesc, CSM Știința Baia Mare şi SCM-USAMVB Timișoara, CSU Cluj, dar şi de fostele colege din liga secundă, CS Știința Petroșani, RC Gura Humorului, CSM Suceava şi CSU Alba Iulia. Aşa însă rămân doar regretele că Aradul pierde ocazia de a avea încă o primă divizionară, un sport cu tradiţie în oraşul nostru fiind practic abandonat de autorităţi. Iar lista echipelor ce puteau face performanţă la nivel sportiv în Arad, dar care au aruncat “prosopul” din lipsa banilor şi în general a susţinerii de pe plan local, este atât de lungă. Revenind la rugby-ul clasic arădean la nivel de seniori, să spunem că acum aproape două decenii oraşul nostru avea o generaţie de excepţie prin Contor Zenner, care reuşea să cucerească titlul de vicecampioană naţională în 2006, după o finală cu Steaua!

Noua Ligă Naţională începe pe 16 aprilie: la start se aliniază 14 echipe!

Aşadar, noua Ligă Naţională de rugby va avea la start 14 echipe (cinci de primă ligă şi alte nouă venite din eşalonul secund), împărţite în două grupe: Grupa 1 – CSM Știința Baia Mare, SCM-USAMVB Timișoara, CSU Cluj, CS Știința Petroșani, RC Gura Humorului, CSM Suceava, CSU Alba Iulia şi Grupa 2 – CSA Steaua, CS Dinamo, CS Năvodari, RC Bârlad, CSM Galați, RC Grivița şi CS Poli Iaşi. În grupă se joacă un tur Berger, iar primele două clasate se califică în play-off, restul echipelor urmând să joace în play-out. Prima etapă a campionatului este programată la sfârşitul săptămânii viitoare, pe 16 aprilie.

 

 

 

 

Facebook Comments