CS Universitatea Arad a reușit la 3x3 ce nu a putut în baschetul clasic, să ia Cupa României!
Dacă în Cupa României nu au prins finala la Final Four-ul organizat în premieră la Arad, fiind eliminate de rivala CSM Târgoviște în semifinale, baschetbalistele de la CS Universitatea Arad s-au revanșat în competiția de 3×3. Galben-albastrele au câștigat într-o manieră clară competiția disputată în aceste zile la Arena de Baschet din București și au primit, astăzi, trofeul chiar din mâna lui Carmen Tocală, președintele Federației Române de Baschet.
Andreea Mititelu, Alina Podar, Anamaria Ciotir și Bianca Fota a fost componența echipei arădene, care a înregistrat victorii pe linie până la final, după cum urmează: 22-9 cu A. Baschet și 21-8 cu CS Politehnica Iași, în Grupa E, 18-13, în sfertul cu Universitatea Cluj, 21-10 în semifinala cu Rapid și 21-11 în finala cu Shooting Stars.
Arădencele mai câștigaseră Cupa la 3×3 și în urmă cu doi ani, avându-le și atunci în componență pe Andreea Mititelu și Anamaria Ciotir. În schimb, Bianca Voica Nagy și Boglarka Biszak au fost înlocuite cu Alina Podar și Bianca Fota.