CS UNIVERSITATEA ARAD A INAUGURAT UN COMPLEX DE GIMNASTICA AEROBICA (FOTO)

by Sorin Haut

Rezultatele de excepţie obţinute de-a lungul ultimilor ani pe plan european şi mondial de sportivii secţiei de gimnastică aerobică a CS Universitatea Arad nu rămân fără urmări. Astăzi, în prezenţa unei asistenţe numeroase, a fost inaugurat un frumos complex dedicat acestei ramuri, de 780 mp, care cuprinde trei săli (plus vestiare şi saună), una dedicată exclusiv performanţei, una pentru gimnastică copii şi sport de masă şi una care probabil va fi rezervată fitnessului. Complexul de gimnastică aerobică, fitness şi modelare corporală este situat pe Bulevardul Revoluţiei, lângă magazinul Ziridava.

60 de copii se pregătesc în condiţii de performanţă

Investiţia s-a ridicat la suma de peste 3 miliarde de lei, iar fondurile au venit de la Guvernul României. Locaţia este închiriată pe o perioadă de 10 ani, cu posibilitate de prelungire. Mă bucur că am reuşit să finalizăm acest proiect, pentru a le putea oferi sportivilor condiţii de a face performanţă. În aceste săli se pregătesc la ora actuală 60 de sportivi, 30 de performanţă, iar restul începători sau alţii care bat la porţile performanţei. Nu este sală de competiţii, pentru că un podium de concurs costă 26 de mii de euro, dar ne apropiem de acest nivel. Sportivii noştri au avut rezultate nu doar în 2015, ci şi în ultimii ani, problema e ca ele să fie recunoscute”, ne-a declarat directorul clubului universitar, Ovidiu Şerban.

Surprize anunţate de Şerban pe sfârşitul anului

Acesta a ţinut să puncteze aportul deosebit al Ramonei Haidu, antrenoare care furnizează an de an sportivi de mare valoare loturilor naţionale. O dovadă recentă sunt cele cinci medalii obţinute de Gabriel Bocşer şi Francesc Morar la Europenele de gimnastică aerobică din Portugalia. Şerban a încheiat prin a menţiona că „am două surprize pe sfârşitul anului, pentru că vom bate palma cu doi sportivi arădeni (n.n. probabil la secţiile de judo şi atletism). Odată finalizat acest proiect, încep să mă ocup de dezvoltarea clubului.”

 

 

Facebook Comments