CS Beliu a încheiat cu fruntea sus campionatul, iar Alex Manea ar putea reveni la cârma echipei

by Sorin Haut

CS Beliu a încheiat până la urmă pozitiv sezonul de Liga a IV-a la fotbal, ediţia 2021/2022, cu 16 puncte adunate şi un bilanţ bun în play-out: două victorii, 3-2 la Şimand şi 1-0 acasă, cu Glogovăţ, două egaluri, 2-2 la Zăbrani şi 2-2 acasă, cu Păuliş şi o singură înfrângere, 2-5 la Podgoria Pîncota, echipă care a şi câştigat această fază a campionatului, clasându-se pe locul 5, cu 23 de puncte, urmată de Păulişana, 21 de puncte. Când s-a tras linia, belenii au fost a şaptea forţă a judeţului, clasându-se în final peste Victoria Zăbrani, 15 şi CS Glogovăţ, 14 puncte, echipe cu pretenţii ceva mai mari în acest sezon, dar şi peste Şoimii Şimand, 8 puncte. Trupa fostului utist Alex Manea, antrenor-jucător la începutul stagiunii, preluată apoi de Alin Gligor, avea şi ea gânduri ceva mai îndrăzneţe în debutul campionatului, dar problemele legate în special de pregătire au făcut ca “sămădăii” să se consoleze cu o prestaţie pozitivă în play-out. Octavian “Moro” Purtan a fost golgheterul belenilor în stagiunea recent încheiată, cu 17 reușite. Preşedintele Marcel Mohaci trage şi el concluziile sezonului, declarându-se mulţumit de clasarea echipei în contextul actual:

Conducerea “sămădăilor” este mulţumită şi realistă

„Am terminat pe un loc 7 bun zic eu, asta şi prin conjunctura rezultatului de la Zăbrani, unde a câştigat Şimandul. Iniţial ne doream mai mult, dar trebuie să înţelegem că asta e situaţia, cu un singur antrenament pe săptămână şi cu aceeaşi problemă, a distanţei mari faţă de Arad, era greu să ne putem clasa pe loc de play-off. Per total, am discutat şi cu domnul primar şi suntem destul de mulţumiţi, băieţii au jucat bine pe final de sezon, iar banii sunt mereu la zi la noi, nu au fost probleme financiare. Din păcate nu avem forţa altor zone, dar ne descurcăm cum putem şi încercăm să creştem jucători tineri, din propria pepinieră. Nu ştiu dacă va mai rămâne antrenor Alin Gligor, el nu prea ar mai vrea, rămâne să îl convingem pe Alex Manea să revină pe banca tehnică. Asta pentru că ne dorim continuitate, iar el cunoaşte bine echipa. Ne va fi greu să păstrăm lotul actual, dar facem tot posibilul să ne prezentăm bine şi la startul noului sezon”, ne-a declarat preşedintele celor de la CS Beliu.

Facebook Comments