CS ASTRA ARAD DOMINA SUPERLIGA NATIONALA DE LUPTE GRECO-ROMANE

by Sorin Haut

Sala de lupte „Roman Codreanu” din Arad a găzduit în week-end etapa a II-a din cadrul Superligii Naționale de lupte greco-romane pe echipe, destinată seniorilor. Au participat cinci echipe: CS Astra Arad, Dinamo București, CSM Slatina, Rapid București și CSSS 1 Timișoara. Chiar dacă a fost lipsită de aportul a câtorva piese de bază şi a rodat tinerii din lot, CS Astra Arad a câştigat şi runda secundă. Gruparea pregătită de Spiridon Stanciu câştigase şi mai detaşat prima rundă, programată la Bucureşti. În etapa de la Arad, luptătorii Astrei s-au impus în cinci din cele zece categorii de greutate: Laurențiu Macarei (57 kg.), Florin Mocanu (66 kg.), Cătălin Cășaru (71 kg.), Dorin Pârvan (85 kg.) și Robert Papp (98 kg.).

Pentru Astra au mai punctat Gheorghe Faur, Alin Tamaș și Adrian Dumangiu. La final, în clasamentul pe echipe, CS Astra Arad s-a clasat pe prima poziţie, cu 75 puncte, urmată de Dinamo București 71 de puncte şi CSM Slatina, 59 de puncte. Următoarea etapă are loc în iulie la București, iar în august se va disputa turneul final la Timișoara, Aradul pornind cu prima şansă la cucerirea unui nou titlu naţional.

Ne-au lipsit câţiva băieţi, care au avut examene la BAC şi facultate. Am avut însă ocazia să rulăm lotul, folosindu-i şi pe cei tineri, care au mers bine. Aş îndrăzni să spun că suntem din nou favoriţi la titlu, chiar dacă Dinamo este o adversară redutabilă. Băieţii sunt însă pregătiţi şi mobilizaţi pentru a reedita performanţa din sezonul trecut. Eu zic că va fi un nou an reuşit”, ne-a declarat antrenorul emerit al CS Astra, Spiridon Stanciu. Din august se anunţă o perioadă fierbinte, cu finala Campionatului Naţional de tineret la Arad, apoi Mondiale de seniori, cu arădenii Dorin Pîrvan şi Laurenţiu Macarei la start, iar în noiembrie turneul final la nivel de juniori.

 

Facebook Comments