Criză mare când vine vorba de sport: performerii lui 2020, răsplătiţi de Primărie doar cu o gală…online şi diplome!

by Sorin Haut

“Ediția din acest an a Galei Excelenței Arădene este mai deosebită deoarece, din cauza pandemiei, evenimentul se defășoară în condiții speciale”, anunţă Primăria Arad, prin Centrul Municipal de Cultură. Astfel, într-un videoclip, primarul municipiului Arad, Călin Bibarț, a transmis un mesaj laureaților, după care a fost anunțat numele acestora. S-au acordat diplome de merit instituțiilor și persoanelor care au activat anul acesta în domeniile sănătate, învățământ, afaceri și sport, care s-au remarcat printr-un management și o activitate eficientă, în condițiile speciale cauzate de pandemia de SARS-COV-2. Diplomele au fost distribuie fiecărei persoane sau instituții, asociații, club la domiciliu sau la sediile în care activează. În ceea ce priveşte sportul de performanţă, ştiam că e pe criză când vine vorba de apreciat şi de dat bani, dar să nici nu organizezi măcar o gală pentru a pune reflectoarele pe cei mai buni sportivi ai Aradului într-un an atât de greu, îţi trebuie mult tupeu.

UTA dă echipa şi antrenorul anului; CSM Arad – clubul anului; Un atlet e sportivul lui 2020

Făcând o comparaţie deloc deplasată, pe plan politic se organizează periodic, dacă nu chiar săptămânal, conferinţe de presă cu zeci de participanţi, campaniile electorale au adunat sute de oameni la un loc, iar alte evenimente importante doar pentru politicieni au primit undă verde de organizare. În schimb, o amărâtă de gală, cu distanţare socială şi reguli anti-Covid respectate, nu se poate! Trecând peste acest aspect revoltător, vă prezentăm premiile acordate în domeniul sport, cu menţiunea că unii sportivi au fost privilegiaţi, în sensul că au avut şi competiţii internaţionale, iar alţii nu. Iată premiile, mai bine zis diplomele, acordate de Primărie. Din câte se pare au fost acordate și premii în bani – confirmare venită din partea unui sportiv premiat – doar că e greu cu transparenţa și informațiile dinspre Primărie. Instituţia de la kilometrul 0 s-a cam făcut de râs cu ierarhia primilor zece sportivi, întocmită nu ştim de cine şi pe ce bază, dar cu acest subiect urmează să revenim!

Premii speciale: Mara Guler, atletism, CS Universitatea Arad, antrenor Mara Guler, echipa Şah Club Vados Arad, antrenor Ladislau Kelly.

Tinere talente: Karina Kuncz, gimnastică ritmică, CSM Arad, antrenoare Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova; Carolina Szabo, judo, CS Universitatea Arad, antrenor Carol Szabo şi Sebastian Rus; Vanessa Oriaku, atletism, CS Universitatea Arad, antrenori Constantin Miclea şi Zoltan Szabo; Dorina Costela Tofan, haltere, CS AMEFA, antrenor Gheorghiţă Burgoci; Tiberiu Donose, haltere, CS AMEFA, antrenor Gheorghiţă Burgoci; Denis Rusu, fotbal, FC UTA Arad, Liga 1, antrenor Laszlo Balint.

Sportivii anului: locul 1 – Nicolae Coman, atletism, CS Universitatea Arad, antrenor Gabriel Boga, locul 2 – Dorin Pîrvan, lupte greco-romane, CS Astra Arad, antrenor Spiridon Stanciu, locul 3 – Denis Both, atletism, CSM Arad, antrenor Constantin Miclea şi Liliana Maria Dragomir, atletism, CS Universitatea Arad, antrenor Cătălin Dragomir; locul 5 – Andreea Popescu, nataţie, CSM Arad, antrenor Viorel Bitang; locul 6 – Sonia Ichim, gimnastică ritmică, CSM Arad, antrenoare Daniela Chiriac şi Tatiana Novikova; locul 7 – Cosmin Krupla, haltere, CSM Arad, antrenor Adrian Jigău; locul 8 – Andreea Ciopraga, judo, CSM Arad, antrenor Dorin Drimbe; locul 9 – Darius Enea, haltere, CS AMEFA, antrenor Gheorghiţă Burgoci; locul 10 – Remus Popa, haltere, CS AMEFA, antrenor Gheoghiţî Burgoci.

Clubul anului: Clubul Sportiv Municipal Arad

Echipa anului: UTA Arad

Antrrenorul anului: Laszlo Balint.

Aşadar, cele mai importante premii merg spre UTA, care dă echipa şi antrenorul anului, CSM Arad, clubul anului şi CS Universitatea Arad, cu sportivul anului.

 

 

 

 

Facebook Comments