Criza Euthyrox se adâncește. Nu se găsește în farmaciile din țară

by Cristian Dobre

Medicamentul Euthyrox, folosit în tratamentul problemelor cu tiroida, nu se găsește în farmaciile din țară de peste cinci luni.

În prezent există 16 județe în România în care se găsesc mai puțin de 500 de comprimate de Euthyrox. Stocurile cele mai mici sunt în Mehedinți și Vaslui, unde există mai puțin de o cutie, în fiecare dintre aceste județe.

În condițiile în care necesarul unui pacient este de aproximativ 30 de comprimate lunar, stocurile în aceste județe abia ar ajunge pentru un singur pacient cu afecțiuni ale tiroidei.

„Situația actuală demonstrează că măsurile luate de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România nu au avut niciun efect, chiar dacă au fost emise două autorizații de import paralel, în lunile mai și iulie. Această criză provocată de absența medicamentului din farmacii durează deja de câteva luni, iar autoritățile, deși au promis o rezolvare, deocamdată nu au găsit-o”, au anunțat reprezentanții FACIAS.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments