Crişul iernează lider în Liga a III-a! Lipova a salvat un punct la Cermei şi încheie anul neînvinsă

by Sorin Haut

Şoimii Lipova avea şansele ei pentru a încheia anul pe primul loc în seria a opta din Liga a III-a, poziţie pe care de altfel a ocupat-o constant în această toamnă. A venit însă ultimul meci din 2020, contând pentru prima etapă a returului, pe terenul conjudeţenei din Cermei, iar ziua s-a dovedit mai puţin fastă pentru trupa lui Flavius Sabău. Puştii Gloriei au fost foarte aproape să le provoace “şoimilor” prima înfrângere stagională, confirmând parcă tradiţia ultimilor ani, când Lipova a avut mai mereu probeme în fieful “sămădăilor”. Deşi avea destule absenţe şi ameninţarea cu retrogradarea nu îi dă pace, Cermeiul s-a dovedit determinată şi puţin a lipsit să furnizeze marea surpriză. Rămasă în zece oameni de pe finalul primei reprize, Lipova a egalat însă în prelungiri şi a salvat un punct important, cu care rămâne neînvinsă în “C8” şi încheie anul vicelider, pe locul doi, cu 22 de puncte, la două lungimi în spatele rivalei din judeţ, Crişul Chişineu Criş. Ultimul duel arădean din 2020 a fost interesant şi aşa cum ne aşteptam, mult mai echilibrat decât arată clasamentul. Gazdele s-au dovedit mai pragmatice în prima repriză, când Radu Popa a marcat în minutul 16 cu capul, la colţul scurt, după o centrare a lui Ciubotariu. Filimon a fost periculos până la pauză, dar chiar pe finalul mitanului s-a consemnat o fază importantă în economia ulterioară a meciului, lipovanul Bercu fiind eliminat pentru fault în postură de ultim apărător. Cermeiul nu a ştiut însă să profite de superioritatea numerică şi a fost pedepsită chiar în al treilea minut de prelungiri, atunci când Abel Popa a egalat după o lovitură liberă de la 25 de metri bine executată de Mădălin Popa, scor final 1-1.

Sabău: “Lupta la vârf rămâne deschisă”

Flavius Sabău a început partida de la Cermei în formula: Iliescu – Polgar (46 Nagy), Bercu, A.Popa, Prună (86 Stoin) – Trip (46 Gherasim), David Pop (86 Vlad), M.Popa, Gavrilă (46 Dolga) – Filimon, Codoban. Până la urmă un punct important, mai ales că Lipova rămâne neînvinsă, dar pe de altă parte un pas greşit în lupta pentru şefia seriei, cu Crişul şi ACS Poli. “Un joc echilibrat, decis de greşeala majoră din prima repriză, când am luat acel cartonaş roşu. Paradoxal, am jucat mai bine în zece oameni, am dominat partea a doua, am avut o bară, am şi marcat, dar până la urmă atât s-a putut. La ceea ce ne propunem noi, consider că sunt două puncte pierdute, nu pot spune că sunt dezamăgit de atitudinea băieţilor, chiar şi-au dorit şi în repriza secundă au jucat foarte bine, însă nu tot timpul iese aşa cum vrem. Lupta pentru câştigarea seriei şi pentru primele două locuri a fost şi rămâne deschisă, principalele contracandidate sunt, după cum se vede, Crişul şi Poli”, ne-a declarat antrenorul Lipovei, Flavius Sabău.

Mulţumit de rezultate, dar nu şi de joc

Şoimii Lipova a avut un parcurs pozitiv în acest tur de campionat, plus o rundă din retur, bilanţul fiind de şase victorii şi patru egaluri. “Per total, nu sunt mulţumit de ce am dezvoltat până acum ca şi joc, ca şi rezultate da, pot spune că e bine. Au fost meciuri în care nu am reuşit ceea ce ne-am propus, dar asta şi pentru că am pierdut jucători importanţi, care ne dădeau calitate. Preşedintele nostru, Radu Pop, o să discute cu cei din conducerea oraşului, să vedem ce se doreşte şi în funcţie de asta ne vom conforma şi vom vedea ce jucători mai aducem. În ceea ce priveşte echipa, o să ne mai mişcăm două săptămâni, pentru a face ieşirea din efort”, conchide antrenorul Lipovei.

Crişul iernează pe primul loc, Poli e pe podium!

Campioană de toamnă, Crişul Chişineu Criş va ierna pe primul loc în serie, cu 24 de puncte, după ce s-a impus sâmbătă, cu 2-1 în faţa timişenilor de la Ghiroda şi Giarmata Vii. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 33, prin Mancaş, dar trupa lui “Ştili” Abrudean a întors rezultatul până în final, prin “dubla” lui Budur, din minutele 45 şi 48. Tot sâmbătă, în prima etapă a returului, ultima din acest an în “C8”, Progresul Pecica a remizat, 0-0, în deplasarea de pe terenul nou promovatei din Ezeriş. Pecicanii lui Stupar încheie însă ultimii anul, mai având de disputat restanţa de miercuri, de la Becicherecu Mic. Cu o victorie, Progresul ar putea urca până pe locul 4 în serie, la final de an.

 

Facebook Comments