CRIŞUL IA TOATE PUNCTELE ÎN DERBY-UL CU LIPOVA

by Sorin Haut

Toate drumurile au dus sâmbătă dimineaţă la Zăbrani, acolo unde s-au înfruntat primele două clasate din Liga a IV-a, Şoimii Lipova şi Crişul Chişineu Criş. Cel mai bun atac de până acum, cu 41 de reuşite, a pierdut duelul cu apărarea numărul 1 a campionatului, Crişul lăudându-se cu doar trei goluri primite. Derby-ul rundei a noua e de fapt şi duelul principalelor favorite la promovare, deşi ambele nu declară răspicat că au acest obiectiv. E însă clar că vorbim de cele mai bune echipe din campionat, iar câştigătoarea duelului, Crişul, a luat o primă opţiune importantă în tentativa de a promova. Unicul gol al meciului a fost reuşit de Modan, în minutul 41, atacantul oaspeţilor marcând cu un şut de la marginea careului, după centrarea lui Ciornei şi o aşezare a lui Alin Mihai. În rest, derby-ul de la Zăbrani a fost echilibrat şi aprig disputat, însă fără realizări deosebite. Piţ şi Vasinc, respectiv Alin Mihai, au fost aproape de gol după pauză, dar tabela a rămas neschimbată, iar cei din Chişineu Criş cuceresc trei puncte preţioase.
Sabău: “Să gestionăm bine înfrângerea asta”
Nervii au cedat pe final, centralul Gornic acordând două cartonaşe roşii, lui Gherghel şi Şulea. Nevoită să joace meciurile de acasă la Zăbrani, arena “şoimilor” fiind în modernizare, Lipova pierde un prim derby, dar antrenorul Flavius Sabău ştie că încă nu e nimic jucat, iar drumul e lung până la finalul campionatului: “A fost un meci mai mult de luptă, echilibrat, pe un teren destul de prost, în care s-a jucat fotbal mai puţin. În cele din urmă, Crişul a avut câştig de cauză, marcând pe o minge lungă. Am avut şi noi 2-3 situaţii foarte bune de a înscrie, dar pe care le-am irosit. Trebuie să gestionăm bine înfrângerea asta, pentru că s-a văzut că nu putem reveni de fiecare dată. Dar nu e nici un fel de problemă, campionatul e lung şi multe se mai pot schimba”, ne-a declarat antrenorul Lipovei.
Incidente nedorite la final
Sabău, care regretă incidentele de la finalul derby-ului, e parţial mulţumit de evoluţia echipei sale: “În mare parte sunt mulţumit de atitudine şi de jocul din partea a doua. Puţin dezamăgit de prima repriză, când nu am început aşa cum trebuie, regret incidentele de la final, prosteşti din punctul meu de vedere. Arbitrajul a fost bun, iar eliminările cred că dictate corect, pe o nervozitate inexplicabilă de ambele părţi. Crişul şi cu noi rămânem principalele favorite la primul loc, dar mi-aş dori să mai vină şi alţii din spate, poate Sîntana, pentru a face mai palpitant campionatul”, mai spune Flavius Sabău.

Formații:
Lipova: Bujor – Pantea (46 Kocsis), Bier, Blănaru, Tomuț – Gîlcă (83 Şulumberchean), S.Popa, Simion (46 Dănuţ), Filimon (70 Gherghel) – Piț, Vasinc.
Crișul: Mucha – Borșa, A. Pavel, Lung, Ciornei – Covaci (90 Şulea), Turcuș, Tăședan, Jichici – Modan, A.Mihai.
Arbitri: Alexandru Gornic – Casian Bălă, Cristian Cășuț. Observatori AJF: Răzvan Cadar, Vasile Rad.

Facebook Comments