Crişul a scăpat de “modelul norvegian”, contracte prelungite pentru cinci jucătoare

by Rusu Flavius

Federaţia Română de Handbal a decis ca în sportul cu mingea pe semicerc să se mai joace meciuri din actualul sezon doar în liga secundă, pentru desemnarea echipelor promovate. La ultima videoconferinţă s-au discutat mai multe scenarii şi exista varianta disputării turneelor finale cu opt sau patru echipe, dar și aplicarea „modelului norvegian”. Ultima variantă defavoriza câştigătoarea seriei D, Crișul Chișineu Criș, care ar fi fost a doua sub linie, deși nu a pierdut vreun meci în actuala ediție a Diviziei A! Votul a fost însă net în favoarea disputării turneului final cu opt echipe, care urmează să se desfăşoare după minim 30 de zile de la reluarea antrenamentelor în sală.

Astfel, handbalistele lui Sebastian Tudor vor avea ocazia să lupte pe teren pentru promovarea în Liga Florilor. Crișul așteaptă decizia oficială în ceea ce privește momentul în care își poate relua antrenamentele, dar şi protocolul pe sănătate, care peste 2-3 săptămâni ar putea fi ceva mai relaxat, fără cantonamente şi norme atât de stricte. Crişul are cinci jucătoare importante cărora le expiră contractele pe 30 iunie, Năstasă, Klimek, Corha, Gaiu și Vezentan. Motiv pentru care înţelegerile vor fi prelungite cu încă două luni, pentru a ataca turneul final cu toate forţele şi efectivul complet.

Vă reamintim că la turneul final al ligii secunde feminine s-au calificat primele două clasate din fiecare serie. ACS Crișul Chișineu Criș, liderul Seriei D, va întâlni în primul meci pe CS Activ Prahova Ploiești, locul secund din Seria C. În cazul unei victorii, arădencele vor juca cu promovarea în Liga Florilor „pe masă”, cu câștigătoarea duelului dintre Neptun Constanţa și HCF Piatra Neamț. Dar, și dacă pierde în semifinale, mai are șansa victoriei în finala mică, împotriva unei echipe de pe partea cealaltă a tabloului: respectiv CSN Galați, CSU Știința București, CS Dacia Mioveni și CSM Tg. Mureș.

 

Facebook Comments