Crişul a renunţat la handbalul de primă ligă, dar înfiinţează secţii de biliard şi tir cu arcul!

by Sorin Haut

Clubul din Chișineu Criș s-a reorganizat după alegerile locale din toamnă, iar handbalul a avut cel mai mult de suferit. Adică, mai exact, cea mai bine poziţionată echipă a oraşului, prim divizionara de handbal feminin. La Crişul s-a constituit un nou Consiliu de Administrație prin votul noii majorități politice, iar Sebastian Mann este noul președinte al CA de la Crișul. Viorel Vancea a fost numit în funcția de manager general, iar Alin Drăgan a devenit președintele secției de fotbal. A fost luată decizia de retragere a echipei de handbal feminin din Liga Florilor, din lipsă de resurse financiare. Asta după ce handbalistelor li s-a promis în campania electorală şi chiar după finalizarea alegerilor, de către primarul în funcţie, susţinere necondiţionată. Practic, fetelor li s-a tăiat elanul în plin campionat şi într-un moment extrem de delicat, în care cu greu îţi mai poţi găsi noi angajamente.  Dar aşa e când politicul decide soarta sportului şi când sportul depinde exclusiv de banii veniţi din bugetul local. În lipsa unei legislaţii coerente şi care să vină în sprijinul sportului de performanţă, vom mai avea astfel de exemple.

Amendă de 10.000 de lei pentru retragerea din Liga Florilor

Federaţia Română de Handbal a luat act de retragerea Crişului şi conform Regulamentului Ligii Naționale Feminine (Liga Florilor) articolul 8.1, alineatul 3, a penalizat echipa din Chişineu Criş cu 10.000 de lei, având drept de înscriere în ultima categorie competițională pentru sezonul următor. Până una alta, CS Crişul Chișineu Criș îşi pune speranţe în echipa de fotbal, lider în Liga a III-a, seria a opta, cu 24 de puncte şi un bilanț de şapte victorii şi trei egaluri, obiectivul declarat fiind calificarea la barajul de promovare. Dar cine garantează că în cazul accederii în eşalonul secund nu se va repeta episodul de la handbal.

Fotbal rămâne secţia „regină”: obiectivul e barajul pentru promovare

Sau cine îi mai crede pe conducătorii de la Crişul? Prima oară să reuşească promovarea şi apoi vom vedea ce se întâmplă. Altfel, au fost înființate recent și trei secții noi, care sunt în curs de organizare, biliard, atletism și tir cu arcul. Secţia de handbal se va reorganiza la vară, când se va lua o decizie definitivă în privinţa acestui sport, tenisul de masă (copii) fiind o altă secţie a celor de la CS Crişul. Cert este că sportul arădean, la nivel de judeţ, este tot mai sărac din punct de vedere al performanţelor, iar politicul mai mult spulberă visul unor sportivi de a progresa. 

 

Facebook Comments