Crişul a învins Zăbrani şi a cucerit Supercupa judeţului

by Sorin Haut

La mai bine de o lună după finala fazei judeţene a Cupei României la fotbal, Crișul Chișineu Criș și Victoria Zăbrani s-au înfruntat de această dată în Supercupă.

Nou promovata în Liga a III-a antrenată de Adrian Abrudean şi-a luat revanşa, reuşind să fie mai bună decât adversara sa. Unicul gol al partidei a venit în minutul 15, atunci când Modan a marcat din careul mic, după o centrare perfectă a lui Alin Mihai. Zece minute mai târziu, același Modan a fost aproape de gol, dar a trimis peste poartă, din fața careului mic.

În partea a doua, activul Modan a reușit o foarfecă de efect în minutul 64, dar mingea a lovita bara din dreapta lui Șoltez. Băd a nimerit și el bara, lângă vinclu, peste doar câteva minute, ratând astfel cea mai mare şansă de egalare a Zăbraniului. Până la final, Crişul şi-a păstrat avantajul minim şi s-a impus la limită, 1-0, adăugându-şi în vitrină încă un trofeu.

Formaţii:
Crișul: Mucha – Ciornei (Maghici), Ianc, A. Pavel, Siminic – Piț, Lezeu, Gâlcă, Pirtea (Clej) – A. Mihai, Modan.
Zăbrani: Șoltez – Topai, Bier (Hodan), Edu, Tomuț – Francescu, Simion (Măgulean), Fl. Pavel, Gherghel – Zele, Băd.
Au arbitrat: S. Saladea – la centru, A. Mihoc și S. Pantea – asistenți.

Facebook Comments