Cristina Boboacă- povestea tristă din spatele succesului răsunător avut în China

by Dana B.

Fosta cântăreață de muzică populară Cristina Boboacă a renunțat la straiele tradiționale pentru portul asiatic și cântă acum în limba chineză. Cântăreața s-a transformat radical după ce a suferit o decepție în dragoste. Despărțirea de tatăl copilului ei a făcut-o să se apropie de muzica asiatică și de artista Teresa Teng.

Cristina Boboacă, pe noul nume Teresa Tina, a ajuns să cânte în limba chineză după ce în urmă cu 16 ani a plecat în China după bărbatul care o părăsise în momentul în care a aflat că este însărcinată. Acolo, cântăreața de muzică populară s-a lovit de un adevăr dureros, soțul ei avea o altă soție. Cristina nu l-a acuzat de bigamie și nici nu a încercat să-i facă un rău, ci a încercat să treacă peste acest episod neplăcut.

„În perioada în care nu eram deloc bine și nu mai știam ce să fac, am descoperit o melodie de-a Teresei Teng. M-am regăsit sufletește în melodiile ei și așa m-am vindecat de despresie. De atunci am decis să-i cânt piesele”, ne-a declarat cântăreața, completând că a primit undă verde din partea familiei chinezoicei pentru a-i folosi melodiile.

„Teresa Teng nu a murit, ea continuă să fie în sufletele asiaticilor, mai ales că melodiile ei sunt duse mai departe de mine. Eu am primit dreptul de a-i cânta piesele și chiar de a scrie despre viața ei, cu singura condiție, aceea de a-mi schimba numele din Cristina în Teresa. De ani buni mă prezint doar Teresa Tina”, a mai spus artista.

Cristina a învățat în timp record limba chineză și nu doar că are concerte numeroase în Asia, dar a început să scrie cărți în limba chineză despre viața idolului ei.

„În luna mai voi lansa cartea „Lotusul Taiwanez”, o altă carte dedicătă Teresei în Asia, iar cu această ocazie voi reveni, după o pauză destul de lungă, înapoi în Asia”, a mai spus cântăreața, completând că abia așteaptă să ajungă la admiratorii ei.

Cristina Boboacă nu a reușit să o facă pe fiica ei să-și ierte tatăl

Deși i-ar fi mult mai simplu dacă fiica ei, în vârstă de 16 ani ar vrea să se mute în China, acolo unde are oferte de concerte, Teresa Tina este nevoită să se împartă între Asia și Europa. Adolescenta nu vrea să audă de tatăl ei, pe motiv că a părăsit-o pe mama sa în momentul în care a aflat că este însărcinată cu ea.

„Fiica mea nu vrea să vorbească chineză și nici să cânte. Are voce, chiar am cântat împreună când era micuță,  dar acum nu mai vrea. Nu ține legătura cu tatăl ei, deci nici nu-și dorește să părăsească România. Cine știe, poate pe viitor va vrea să vină cu mine”, ne-a mai spus Teresa Tina.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments