CRISTIAN IRIMIA: “EU STIAM CA INEUL NU E CURVA NIMANUI!”

by Sorin Haut

Eliminat în minutul 90 al derby-ului cu Ineul pentru proteste la adresa tuşierului Petru Gaşpar din Timişoara, Cristian Irimia a răbufnit la final, dar mai mult împotriva fostei sale echipe, din Ineu:Sunt născut şi crescut la Ineu, am un palmares important cu această echipă, la care am fost atâta vreme căpitan. Mă mândresc cu acest fapt, dar nu îmi imaginam vreodată ca Ineul să ajungă în aşa hal, eu ştiam că nu e curva nimănui. Cu Sebişul nici nu s-au apropiat de poartă în prima repriză, ce să mai vorbim…În minutul 2 ne-a fost scos un jucător pe targă, tot meciul am avut parte de un tratament special. Totul se trage de la cei care conduc acum clubul din Ineu dar şi de la antrenor, care îi îndemna la intrări dure. Am rămas cu un gust amar, pentru că aici chiar se juca fotbal”, spune Cristian Irimia.

Poarta e asigurată şi în continuare

Portarul Pîncotei nu îşi face probleme în privinţa absenţei sale dintre buturi, atâta timp cât echipa are în lot alţi doi goalkeeperi la fel de valoroşi:De eliminare nu ştiu ce să zic, acel tuşier din Timişoara ne-a tocat tot meciul cu semnalizări greşite, nu cred că l-am înjurat. Dar nu îmi fac probleme, mai avem doi portari foarte buni, gata oricând să îşi facă treaba”, mai spune Irimia. Destul de nemulţumit din cauza rezultatului s-a declarat şi antrenorul Dan Cuedan, care şi-a felicitat echipa pentru jocul prestat:

Cuedan: “Meritam să câştigăm”

Meritam să câştigăm, mai ales în condiţiile în care am controlat repriza a doua în totalitate. Dar suntem singuri, luptăm pe toate fronturile şi nu e deloc uşor. A fost nevoie să desfacem o apărare aglomerată, aşezată pe 2-3 linii, iar pe final am pierdut portarul, egalând în inferioritate. Îi felicit pe băieţi pentru atitudine, motivaţie şi joc, au crezut în şansa lor până la capăt. Ştiam că ne aşteaptă un meci foarte greu, am spus-o şi o repet, lupta se dă în 6, nu doar în 3, toate echipele din acest play-off sunt valoroase”, ne-a declarat Dan Cuedan.

Suciu a căzut victimă jocului dur

Antrenorul celor de la Şoimii Pîncota are câteva regrete după meciul de la Ineu, legate în special de jocul dur al gazdelor, dar şi de prestaţia tuşierului timişorean Gaşpar:Centralul Micloşină a arbitrat impecabil, dar am avut mari probleme cu acel tuşier din Timişoara, care ne-a oprit eronat în prima parte în câteva rânduri, iar în repriza a doua a fost tot cu steagul pe sus. Prestaţia sa a creat mulţi nervi şi nemulţumire în tabăra noastră, iar asta ne-a costat pe final, când l-am pierdut pe Irimia. Era normal să dialogheze cu arbitrul şi să ceară explicaţii, pentru că era căpitan de echipă. Marea mea dezamăgire este legată de accidentarea lui Suciu, care este suspect de ruptură, el fiind transportat la spital. Nu îmi rămâne decât să motivez echipa în continuare şi să strângem rândurile. Mă bucur că am rămas pe primul loc”, a încheiat Dan Cuedan.

Facebook Comments