Cristian Boureanu, din nou în centrul atenției. De data asta s-a lăsat cu dosar penal

by Dana B.

Cristian Boureanu, scandal în trafic cu Poliția Rutieră. La câteva luni după scandalul în care a fost acuzat de fiica sa că a agresat-o în mijlocul străzii, fostul deputat se află din nou în atenția publică, din cauza unui nou incident. Fostul deputat s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, după ce, noaptea trecută, a agresat un polițist care a oprit în trafic autoturismul în care se afla. 

Mașina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprit în trafic noaptea trecută, în Piața Charles de Gaulle, pentru un control de rutină. În mașină se aflau Cristian Boureanu, iubita lui și șoferul celor doi. Polițiștii au verificat actele șoferului, moment în care fostul deputat s-a enervat și a început să îi înjure pe polițiști. S-a dat jos din mașină și s-a îndreptat către unul din polițiștii, lovindu-l cu genunchiul în zona inghinală. A vrut să se întoarcă în autoturism, fiind urmărit de unul din polițiști, care a încercat să-l împierdice să urce în mașină. În încercarea de a intra în mașină, Boureanu a trântit portieră și l-a lovit la mâini pe agentul de poliție, care s-a ales cu o întindere de ligamente la mâna stângă și la degetul mijlociu de la mâna dreaptă.

De cealaltă parte, fostul deputat a spus că și el a fost agresat la rândul lui. „Are un inel din ăla din aur. Mi-a dat peste mână. Se vede? A tras de noi. Te las fără pensie”, a spus Boureanu.

Fostul deputat a fost încătușat, urcat în mașina de Poliție și dus la sediul Brigăzii Poliției Rutiere.

Boureanu este cercetat pentru ultraj, în urma incidentului de noaptea trecută, având pe numele său deschis un dosar penal.

Comunicatul Poliției Rutiere, referitor la incident:

„În jurul orelor 1.30, un echipaj de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere aflat în serviciu a oprit pentru control, pe Bulevardul Aviatorilor, un autoturism în care se aflau 3 persoane. Conducătorului auto i-au fost solicitate documentele, moment în care pasagerul din dreapta a devenit recalcitrant, proferând injurii și amenințări politiștilor. La solicitarea politiștilor de a se calma, acesta l-a lovit pe un polițist cu piciorul în zona inghinală si i-a fost prinsă mana în portiera autoturismului. Bărbatul a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. În cauza se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj”.

La sediul Brigăzii Rutiere, până să fie audiat, fostului deputat i s-a făcut rău. După ce i s-au acordat îngrijiri la fața loculuui, Boureanu a fost dus la Spitalul Floreasca cu o ambulanță. Boureanu este investigat de medici în aceste momente, însă nu se cunosc informații referitoare la starea sa de sănătate. Potrivit unor surse medicale, fostul deputat era sub influența băuturilor alcoolice și din această cauză i s-ar fi făcut rău.

La sediul Brigăzii Poliției Rutiere vor fi audiate celorlalte persoane implicate în incident: polițiștii care au tras pe dreapta mașina în care se afla, iubita lui Cristian Boureanu și șoferul acestuia.

Surse judiciare au declarat pentru Libertatea că, dacă Boureanu era într-adevăr sub influența băuturilor alcoolice, acest lucru nu va fi folosit în dosar, pentru că fostul deputat era pasager al mașinii, nu șofer. Astfel, în dosar vor fi folosite mărturiile polițiștilor care au oprit în trafic mașina în care se afla Boureanu.

Al doilea dosar

Scandalul de noaptea trecută este al doilea în care este implicat Cristian Boureanu, în ultimele luni. Anul trecut, în luna septembrie, Boureanu a fost filmat în timp ce își agresa fiica în mijlocul drumului, iar adolescenta striga după ajutor. Tânăra, în vârstă de 15 ani, a declarat că a fost agresată și obligată să urce în mașină de tatăl ei. Dosarul deschis pe numele fostului deputat încă nu a fost finalizat, pentru că se așteaptă o decizie din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments