Cristi Dulca este noul antrenor al naţionalei de fotbal feminin. Ce arădence speră la convocare

by Sorin Haut

Cristian Dulca a fost numit selecționer al reprezentativei de fotbal feminin a României, înlocuindu-l pe Mirel Albon. Fostul internațional român a semnat un contract valabil pentru următorii cinci ani, cu obiectiv principal calificarea la Campionatul European din 2025. „Această funcție reprezintă o nouă provocare pentru mine și vreau să mulțumesc, în primul rând, conducerii FRF pentru încrederea acordată. Ne așteaptă un parcurs lung, însă sunt încrezător că împreună putem reuși schimbări majore în fotbalul feminin din România”, a declarat Cristi Dulca. „A sosit momentul pentru o nouă etapă în fotbalul feminin românesc. Dezvoltarea fotbalului feminin a atins cote impresionante în ultimii ani, prin creșterea exponențială a numărului de practicante, jucătoare legitimate și cluburi. Ne dorim să continuăm acest trend ascendent și consider că am făcut alegerea potrivită”, a precizat președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Olariu, Sucilă sau Bozian speră să fie convocate sub „tricolor”

În cariera de antrenor, Cristian Dulca a mai activat la FC Vaslui, Universitatea Cluj, Delta Tulcea, Gaz Metan Mediaș și Jiul Petroșani. De asemenea, în perioada 2015-2018 a fost selecționerul reprezentativei U21 a României. Prim divizonara Piroş Security Arad a terminat sezonul regulat al Ligii 1 pe locul trei şi are câteva jucătoare interesante, ce pot fi chemate la naţională. Golghetera Melisa Olariu, ajunsă şi la naționala de tineret, sub comanda regretatului Florin Bugar, dar şi Cristina Sucilă sau Eliza Bozian, sunt trei dintre arădencele vizate de convocarea sub „tricolor”. Formația lui Dan Cuedan dă jucătoare și la alte naționale, pe Dumitrița Prisăcari, la cea a Republicii Moldova și pe Nazlican Parlak, la prima reprezentativă a Azerbaidjanului.

Facebook Comments