CRIMINALUL DIN SANPETRU GERMAN A FOST TRIMIS IN JUDECATA

by Sida Voicu

Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus prin rechizitoriul din data de 30.09.2014, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Selejan Gabriel, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi lovirea sau alte violenţe, infracţiuni aflate în concurs real.

În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că în noaptea de 11/12.09.2014, în jurul orei 24,00, în timp ce se afla la domiciliul său din localitatea Sînpetru German, comuna Secusigiu, pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict verbal purtat cu membrii familiei, iniţial inculpatul Selejan Gabriel a lovit-o cu un cuţit pe fiica sa N.D.A. cauzându-i două plăgi, la nivel frontal parietal dreapta şi la coapsa piciorului stâng, leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 12-14 zile de îngrijiri medicale. A mers apoi la concubina sa N. D. căreia i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona stângă a toracelui, provocându-i hemoragie internă, consecutiv unei plăgi înţepate-tăiate penetrante ale hemitoracelui stâng cu lezarea cordului şi a plămânului stâng, victima decedând în câteva momente.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad.

 

Facebook Comments