Criminalul de la Arad a povestit tot. Trupul fetiței a fost transportat cu un taximetru

by Andreea Radu

Criminalul de la Arad a povestit anchetatorilor că a plâns în taxi, în timp ce ducea trupul neînsuflețit al fetiței pe un câmp, unde urma să îl incendieze.

Florin Beniamin Crişan (23 de ani) a explicat, în declaraţia în care a recunoscut crima, că ultimele luni au reprezentat o perioadă extrem de grea, având în vedere că iubita sa era însărcinată, iar el a fost nevoit să se ocupe de activitățile casnice şi de îngrijirea celor doi copii ai iubitei.

„Majoritatea activităților casnice au căzut pe umerii mei, îngrijirea copiilor, îngrijirea concubinei, cumpărături, fapt ce a determinat o depresie și o stare de agitație fantastică.

În ziua de miercuri, 27 octombrie 2021, eram extrem de agitat, posibil să mă fi aflat sub influența unui drog, pe nume cristal, pe care l-am consumat cu două zile de incidentul regretabil.

”Am lovit-o de două ori cu palma în zona cefei și s-a lovit puternic de perete”

De dimineață, fiul meu vitreg în vârstă de 3 ani, cât și fiica mea vitregă, Antonia, erau extrem de agitați datorită lipsei mamei, cât și a neîndemânării mele de a mă ocupa de ei, respectiv administrarea hranei, toaletă, îmbrăcare, curățenie în casă știind că urmează să vină soția cu nou-născutul acasă, cât și grija cumpărăturilor și pregătirilor pentru noul membru al familiei. Am fost copleșit de toate aceste probleme, am clacat, am avut o stare de nervozitate fantastică, am fumat două pachete de țigări, iar la un moment dat, în jurul orei 13.00 – 14.00, Antonia a devenit extrem de agitată, a început să sară pe mine, să mă tragă, fără să reușesc să o potolesc.

În acel moment, nu-mi explic de ce, am lovit-o de două ori cu palma în zona cefei și s-a lovit puternic de perete, căzând inconștientă la sol și lovindu-se din nou de pardoseala de gresie, rămânând inertă. M-am panicat, i-am aplicat niște palme cu intenția de a o trezi (…) am încercat cu palmele să creez presiune pe piept concomitent încercând să-i suflu pe gură aer. Am efectuat timp de 5-6 minute aceste manevre, dându-mi seama că a murit”, a declarat criminalul.

”Am luat decizia de a scăpa de cadavru, fără să mă gândesc mai departe”

„Mi-am clătit capul cu apă rece, am consumat două pahare de apă rece și am luat decizia de a scăpa de cadavru, fără să mă gândesc mai departe. În toată această perioadă, fiul meu vitreg se afla în apropiere, dar nu a realizat ce s-a întâmplat cu sora sa. M-am întrebat ce o să îi spun oare concubinei şi am luat hotărârea pe moment să scap de cadavru.

Am luat hotărârea de a o înveli într-un cearșaf ce se afla pe canapeaua din dormitorul mic, am luat de pe dulapul din dormitorul mare o valiză tip troler, din plastic, apreciind că ar putea încăpea în el cadavrul, ținând cont că greutatea ei era în jur de 14 kilograme.

Cunoscând faptul că soția mea avea acetonă pentru îndepărtarea lacului de pe unghii am căutat în dormitor, unde știam că ține ceva recipiente şi am găsit 2 recipiente din sticlă transparentă, pline cu acetonă.

L-am luat pe băiat de mânuță, am luat trolerul, am ieșit din apartament, am apelat la taxi şi am solicitat o mașină (…) L-am urcat pe băiat pe bancheta din spate, am urcat trolerul pe banchetă, am urcat și eu”, a mai declarat Florin Beniamin Crişan.

”Am plâns în taxi”

După ce s-a urcat în taxi, suspectul i-a cerut șoferiței să meargă în zona câmpului din Bujac, în zona cimitirului, acolo unde trupul micuței a şi fost găsit.

„Efectiv am plâns în taxi, dându-mi seama ce am făcut şi ce urma să fac, poziționându-mă în așa fel pe banchetă încât să nu mă vadă șoferița în oglindă, fiind devastat de ce am făcut.

Am ajuns în zona cimitirului din Bujac (…) am plătit sum de 8 lei, am coborât. Am așteptat ca autoturismul să se pună în mișcare, am observat că în zonă nu era nimeni, fiind undeva în jurul orei 15.00. M-am deplasat pe o distanță pe care nu o pot aprecia, căutând un loc cât de cât ferit unde eram hotărât să incendiez cadavrul, crezând că acesta va arde în totalitate și ulterior fiind sigur că nu mai poate fi nimic de identificat, să o pot da dispărută.

”Am fost convins că incendiul provocat de mine va distruge cadavrul”

L-am lăsat pe băiat pe o piatră, cu telefonul în mână şi cu aplicaţia YouTube deschisă unde rulau desene animate, după care m-am deplasat la o distanță de 5-10 metri, am deschis geamantanul, am turnat cele două sticle de acetonă pe suprafața cadavrului învelit în cearșaf, a început să ardă cearșaful, moment în care am fost convins că incendiul provocat de mine va distruge cadavrul”, a precizat suspectul în declarația în care a recunoscut crima.

După ce a incendiat cadavrul, criminalul l-a luat pe băiețel, a chemat un taxi și s-a întors acasă. Câteva zile mai târziu, iubita sa a venit acasă, moment în care i-a explicat că fetița a murit accidental în baie, iar el i-a dus trupul pe câmp.

„Acasă am fost extrem de agitat, concubina mea întrebându-mă insistent care este motivul. Am hotărât să-i spun o variantă pe care am gândit-o în toate aceste zile şi i-am spus direct că Antonia nu mai este, dându-i de înțeles că a murit (…) Am insistat pe varianta unei morți accidentale în baie și faptul că am abandonat cadavrul undeva pe câmp, fără a preciza locul.

Ea a acceptat varianta prezentată de mine și am hotărât să mergem a doua zi la Poliție”, a mai explicat suspectul.

”Mi-a fost frică să nu vină cineva la noi să vadă acele urme de sânge”

Individul nu s-a pierdut nicio clipă cu firea. În aceeași zi l-a dus pe fratele fetiței la bunici. Însă nu a suflat o vorbă despre ce a făcut.

”Mi-a fost frică să nu vină cineva la noi să vadă acele urme de sânge. Iar geamantanul unde am observat urme de sânge l-am șters cu apă și detergent”.

Vecina criminalului de la Arad: ”Am auzit un țipăt! Am vrut să mă duc sus, dar mi-a fost frică”

O vecină își amintește că a auzit zgomote ciudate din locuință, chiar în ziua în care fetița a fost ucisă.

”Am auzit un țipăt. Și atunci când s-a dus țipătul, am văzut și televizorul.

Am vrut să mă dus sus, dar mi-a fost frică. Plângea în gura mare. Și atunci ei au dat drumul la televizor și nu am mai auzit gălăgie, nimic. Sâmbătă noaptea am auzit așa, cum ai bate carnea. A auzit și vecina de dincolo. Poate că atunci s-a întâmplat.

Când am venit duminică, la 1, de la biserică, el bătea la ușă la vecini. Dar era speriat. Eu m-am gândit la ceva, că l-am văzut tare speriat”, povestește femeia.

Inițial individul nu si-a recunoscut fapta oribilă

Criminaliștii au refăcut filmul crimei în apartamentul groazei. În fata procurorilor, suspectul a mai mărturisit ca era consumator de droguri.

”El motivează ca a fost tulburat și deranjat de multele treburi care au rămas numai pe el. Fetița s-a apropiat de el și, din cauza stării în care se afla, a împins-o.

Două doze de acetonă, atât am găsit, pe care le-a folosit” a declarat un procuror din cadrul anchetei.

Facebook Comments