CRESCĂTORII DE ANIMALE IAU ÎN CALCUL RELUAREA PROTESTELOR

by Dana B.

Crescătorii de oi iau în calcul reluarea protestelor pentru modificarea Legii vânătorii, atenționează reprezentanții Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine, afiliat la Agrostar.

‘Sindicatul Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România își exprimă îngrijorarea față de faptul că, deși la protestul organizat în luna decembrie 2015, circa 8.000 de crescători de animale au obținut promisiuni că problema se va rezolva, în acest moment suntem în aceeași situație. Deși Legea vânătorii trebuia să sufere modificări importante, legate nu doar de prevederile ce privesc perioada de pășunat și de numărul de câini pentru care a fost dată ordonanța care a expirat, ci și cu privire la dreptul de proprietate și despăgubiri acordate fermierilor, nimic nu este rezolvat. Concret, Ordonanța de Urgență 60/2015 trebuia să devină lege’, spun reprezentanții crescătorilor de oi.

Proiectul de lege a fost pus în discuția Comisiei pentru agricultură din cadrul Camerei Deputaților în data de 26 aprilie 2016.

„Degeaba am participat împreună cu Federația Agrostar la diferite ședințe ale subcomisiei formate, nu s-a obținut nici un rezultat. Vom face tot ce ne stă în putință pentru a modifica această lege. Dacă va trebui să ieșim din nou în stradă, o vom face’, a declarat vicepreședintele Sindicatului Național al Crescătorilor de Ovine și Caprine din România, Horia Moruțan.

Mii de ciobani au protestat, pe 15 decembrie 2015, la Parlament, față de prevederile Legii vânătorii, care reduc numărul de câini pe care crescătorii de animale îl pot folosi pentru protejarea stânii și interzic înființarea, întreținerea sau recoltarea culturilor agricole fără asigurarea protecției faunei de interes cinegetic.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments