Cove este noul manager al Teatrului “Ion Creangă”

by Cristian Dobre

Gabriel Coveşeanu, pe care mulți români îl știu ca actor și prezentator de televiziune, a devenit noul manager al Teatrului „Ion Creangă”. Cove a câștigat concursul de proiecte de management pentru această funcție, se arată într-un anunț publicate pe site-ul Primăriei Capitalei.
Actorul a obținut nota 9,17 (nota 9,08 în prima etapă şi 9,25 în a doua etapă) la proiectul său de management. Gabriel Coveşeanu a fost unicul candidat pentru funcția de manager care a fost scoasă la concurs pe data de 14 noiembrie, relatează Agerpres.
Începând cu data de 7 august, Cove a deţinut funcţia de manager interimar al instituţiei, conform dispoziţiei nr. 1.422/10.08.2018, emisă de Primăria Municipiului Bucureşti. Absolvent al Academiei de Teatru şi Film ”I.L.Caragiale”, Facultatea de Teatru, Gabriel Coveşeanu s-a alăturat echipei Teatrului ”Ion Creangă” în anul 1997. În cei peste 20 de ani petrecuți pe scenă, actorul a interpretat roluri dintre cele mai diverse, sub îndrumarea unor regizori precum: Cornel Todea, Boris Petroff, Cezarina Udrescu, Attila Vizauer, Sorana Coroamă-Stanca, Theo Herghelegiu sau Octavian Jighirgiu.
În paralel cu activitatea din teatru, s-a remarcat şi în calitate de prezentator TV în emisiuni de divertisment. De asemenea, Cove cântă la nunți și chefuri, însă mărturisește că face asta din plăcere deoarece nu vrea să le fie concurent celor din branșa muzicală profesionistă.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments