CORUL EMIL MONTIA DIN ARAD A CONCERTAT IN CAPITALA AUSTRIEI

by Sida Voicu

Corul de cameră „Emil Monţia“ din Arad a reprezentat România, în capitala Austriei, unde a susţinut mai multe concerte cu ocazia Zilei Naţionale. Primul recital, sub conducerea artistică a dirijorului prof. Ovidiu Boar, a fost prezentat   în sala festivă a primăriei din capitala Austriei, în cadrul Festivalului de Crăciun Internationales Adventsinger-Viena 2014, editia cu numărul 34, eveniment care anual găzduiește peste 80 de coruri de pe toate continentele. Frumusețea colindelor româneşti, modul de interpretare și dirijare, au fost extrem de apreciate de cei prezenţi, iar corul a fost solicitat să mai cânte, piesă cu piesă, încă 15 minute. Turneul a continuat cu recitalul susţinut de arădeni în cadrul Sfintei Liturghii la Biserica Ortodoxă Română din Viena. Corul a concertat apoi în Baden, oraș staţiune din Austria, în faţa unei săli pline.Turneul s-a încheiat cu concertul susținut  la Ambasada României de la Viena, cu ocazia Zilei Naționale a României. Evenimentul s-a bucurat de mare succes, fiind prezenţi doamna ambasador, Silvia Davidoiu,  membri ai corpului diplomatic, Bogdan Costea directorul Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, români stabiliți în Austria și tineri care studiază în capitala austriacă.

Evenimentele au fost organizate de Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României de la Viena.

Corul de cameră „Emil Monţia“ a fost înființat în anul 1970 şi are  un repertoriu variat : folclor, muzică religioasă din diferite perioade,   muzică polifonică contemporană,  jazz. În anul 2009, la pupitrul dirijoral a venit profesorul Ovidiu Boar, sub a cărui conducere corul „Emil Monţia“ are la activ numeroase premii la concursuri şi festivaluri din ţară: Lugoj, Reșița,Satu-Mare, București, şi de peste hotare: Polonia, Italia, Turcia, Ungaria.

 

 

Facebook Comments