CORPUL DE CONTROL AL POLITIEI A DECLANSAT O ANCHETA DUPA CE ADRIAN SARBU A FOST SCOS DIN AREST FARA CATUSE

by Paula Craciun

Corpul de control al Poliției a început marți noapte o anchetă la Arestul Central al Poliței Capitalei, după ce Adrian Sârbu a fost scos din arest fără cătușe, informează B1 TV.

Sârbu a ieșit din arestul central în zilele de 14 și 18 aprilie pentru a se prezenta la o clinică stomatologică privată, unde avea nevoie să continue niște lucrări dentare începute înainte de a fi arestat preventiv, lucrări care nu puteau fi făcute în arest.

În aceste zile, Adrian Sârbu a fost surprins mergând pe strada ca un om liber, fără a avea cătușe la mâini.

Interesant este că pe 18 aprilie este chiar ziua de naștere a lui Adrian Sârbu, astfel că în acest caz va fi audiat și medicul stomatolog la care acesta s-a prezentat, pentru a se stabili dacă în cazul lui Sârbu nu ar fi putut fi făcută o programare și în altă zi.

De asemenea, sunt audiați și toți polițiștii care care lucrau în zilele în care Sârbu a fost scos din arest.

În funcție de rezultatele anchetei, vor fi stabilite și sancțiunile care vor fi impuse în acest caz, dacă se vor constata abateri grave, fiind posible chiar concedieri din Poliție.

Sursa: b1.ro

Facebook Comments