Politiciana română este în prezent vicepreședinte al Parlamentului European, din partea grupului europarlamentar Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D), al doilea ca mărime din legislativul european. Dintre cei 28 de membri ai Colegiului comisarilor europeni (câte un comisar din fiecare stat membru al Uniunii Europene), 15 sunt de centru-dreapta, opt sunt social-democrați sau socialiști și cinci sunt liberali.
Șase membri ai Comisiei Jose Manuel Barroso II se vor regăsi și în viitorul executiv UE — Kristalina Gheorghieva (Bulgaria), Neven Mimica (Croația), Gunther Oettinger (Germania), Johannes Hahn (Austria), Maros Sefcovic (Slovacia) și Cecilia Malmstrom (Suedia).