Corina Chiriac rupe tăcerea despre rivalitatea cu Angela Similea

by Andreea Radu

Corina Chiriac și Angela Similea sunt două dintre cele mai bune și mai apreciate voci din muzica ușoară românească. De-a lungul carierei lor impresionante, cele două artiste au umplut săli de spectacole și au adus bucurie în sufletul oamenilor, prin talentul lor unic.

Repertoriul Corinei Chiriac și al Angelei Similea cuprinde melodii de neuitat, considerate clasice în ziua de azi. Deși stilul celor două era diferit, apăruseră zvonuri, conform cărora ar fi fost rivale.

Corina Chiriac, adevărul despre rivalitatea cu Angela Similea

Corina Chiriac a negat vehement zvonurile conform cărora, ea și Angela Similea ar fi fost rivale, pe vremea când erau la apogeul carierei. Artista susține că cele două aveau stiluri diferite, așa că se poate vorbi de o competiție.

„Dar, nu trebuie să trăiască și presa din ceva? N-am avut, ce rivalitate, ce rivalitate să avem? Publicul este un monstru sacru, nu noi. Am mai dat acest exemplu, dar îl mai zic, că îmi place. În Sala Palatului sunt circa 5.000 de oameni, care vin, iau bilet, nu se cunosc între ei, nu au aceeași pregătire profesională, nu au nimic în comun, nu au aceleași preferințe muzicale, meserii, și, totuși, la anumiți artiști, aplaudă toți, la anumite numere aplaudă toți, mai tare decât la altele.

Dacă un artist reușește să-și creeze propriul lui personaj, propriul lui eu artistic, el nu poate intra în rivalitate. Eu, de exemplu, dacă acum ar mai fi trăit Charles Aznavour, ce rivalitate aș fi avut cu el? El ar fi cântat ‘La Boheme’ și eu aș fi cântat ‘Ce mică e vacanța mare!’. Ce rivalitate aș fi avut cu el? Mai explic?”,  a declarat Corina Chiriac, potrivit viva.ro.

Corina Chiriac consideră că originalitatea unui artist este foarte importantă

Corina Chiriac e de părere că originalitatea și varietatea sunt foarte importante în muzică, atât din punct de vedere al liniei melodice, cât și al textului în sine.

„Vă dau un exemplu, pe vremea când erau foarte mari creatori de texte de muzică ușoară, texte… Analizam ce subiecte sunt momentan în piață, ca să nu folosim același subiect, căci s-ar fi bătut cântecele între ele și oamenii de la radio nu puteau să difuzeze două despre vacanța de vară. Sau dacă Mirabela Dauer, când era în succesul ei cel mare cu fotoliul din odaie, ar fi fost exclus atunci să apară un al cântec despre canapeaua din odaie sau despre patul din odaie, biblioteca din odaie, categoric, nu, era exclus”, a mai adăugat artista.

Facebook Comments