Corigent la capitolele „drumuri” şi „sănătate”, CJA aruncă banii arădenilor pe chefuri şi în 2018

by Paul Anghel

Consiliul Judeţean Arad se pregăteşte să aloce, prin bugetul pe anul 2018, peste 6,3 milioane de lei către Centrul Cultural Judeţean. Proiectul acestui buget a fost făcut public, iar alocările anunţate ridică unele semne de întrebare.

În condiţiile în care la capitolele drumurişi sănătate CJA este deficitar, un „purcoi” de bani va ajunge, prin această alocare către Centrul Cultural Judeţean, pentru petreceri prin localităţile păstorite de primari ai PNL din judeţul Arad.

Deşi multe din drumurile judeţene, administrate de CJA, sunt sub orice critică, şi atrag zi de zi protestele arădenilor, instituţia condusă  de Cionca, Bîlcea şi Boghicevici arată că are alte priorităţi: „Fiii satului”, „Zilele comunei”, etc.

Faptul că cei de la Cetatea Voluntarilor au modernizat, în cursul anului trecut, un etaj al secţiei de Boli Infecţioase Copii a Spitalului Judeţean Arad a reprezentat o palmă serioasă pentru conducerea CJA. Cu toate acestea, bugetul alocat parangheliilor ce se pregătesc pentru anul 2018 nu a avut de suferit.

De altfel, asemenea petreceri câmpeneşti reprezintă o bună posibilitate pentru liberalii din fruntea judeţului de a-şi promova imaginea, prin urcări pe scene de unde ţin discursuri politice: se laudă între ei şi îşi critică adversarii politici.

Aceste petreceri par mult mai importante pentru conducerea Consiliului Judeţean Arad decât modernizarea drumurilor pline de gropi sau decât investiţiile în Spitalul Judeţean Arad. Asistăm la perpetuarea unei politici de propagandă, în detrimentul nevoilor reale pe care le au arădenii.

Facebook Comments