Coreea de Nord spune că o interceptare a rachetelor sale ar fi o „declarație clară” de război

by Florian Popa

Coreea de Nord a avertizat marţi că va interpreta ca „o declarație clară” de război orice interceptare a rachetelor sale lansate pentru testare peste Oceanul Pacific, relatează Agerpres. Comentariul a fost făcut de sora liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, a doua cea mai puternică persoană din ţară.
„Aceasta va fi considerată ca o clară declaraţie de război împotriva RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană), în cazul în care un răspuns militar precum interceptarea (rachetelor noastre) ar avea loc în timpul testelor noastre de arme strategice”, a spus Kim Yo Jong, citată de agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA.
„Oceanul Pacific nu este proprietatea absolută a Statelor Unite sau Japoniei”, a avertizat ea, în timp ce SUA şi Coreea de Sud vecină se pregătesc să efectueze cele mai importante manevre militare comune în cinci ani.
Coreea de Nord „este întotdeauna pregătită să ia măsuri adecvate, rapide şi copleşitoare în orice moment”, a adăugat ea într-un comunicat, numind exerciţiile militare recente ale Washingtonului şi Seulului „extrem de frenetice”.

Facebook Comments