Copilul de 3 ani care merge în fiecare dimineață în gară, fără a urca în tren

by Cristian Dobre

Un băiat de trei ani din Boston merge în gară în fiecare dimineață pentru a privi trenul cum pleacă și a-și saluta de la distanță prietenul care i-a insuflat această pasiune pentru trenuri.

Troy Thorton, controlor de tren, spune că micuțul Jake își face prezența în fiecare dimineață, fără excepție, și este fascinat, atât de tren, cât și de munca lui.

“Sunt asistent mecanic. Merg cu trenul, verific biletele și încasez, îi îndrum pe călători cum să urce și să coboare”, a mărturisit bărbatul.

În perioada pandemiei, Jake stă pe peron și îl salută pe Troy de la distanță.

“Iese din tunel, șuieră, iar Troy deschide ușa și spune: “Bună, Jake! Ne vedem și mâine!”, a povestit cel mic.

În curând, controlorul se va muta pe o altă rută, iar cei doi și-au dăruit cadouri de rămas bun, însă spun că nu vor renunța la prietenia lor specială. Jake i-a dăruit controlorului un desen, iar Troy l-a invitat pe copilaș să facă o scurtă călătorie cu trenul.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments