Copil va fi, în premieră, pe tabloul principal de la Miami

by Sorin Haut

Dominic Thiem, clasat pe locul 6 în clasamentul ATP, s-a retras în optimile Indian Wells. Al cincilea favorit al competiției a abandonat în meciul cu uruguayanul Pablo Cuevas, la scorul de 3-6, 6-4, 4-2, din cauza unei accidentări la o gleznă, după ce îi cursese şi sânge din nas în timpul partidei.

Astfel, austriacul de 24 de ani nu va participa la turneul de la Miami, iar în locul său va promova Marius Copil.

Arădeanul va juca, în premieră, la turneul ATP Masters 1.000 de la Miami, care va începe săptămâna viitoare și va fi transmis în direct pe canalele Digi Sport. Până acum, Copil a jucat în calificări la ediţiile din 2013, 2014 şi 2017.

Copil a fost eliminat, pe 9 martie, de canadianul Peter Polansky, în primul tur de la Indian Wells, scor 6-7, 7-6, 6-7, după ce a salvat șapte mingi de meci.

Marius Copil, în vârstă de 27 de ani, se află pe locul 81 în ierarhia mondială.

Cea mai bună clasare a sa a fost locul 73. (digisport.ro)

Facebook Comments