Copiii din Finlanda învață, încă de la grădiniță, să identifice știrile false și să facă diferența între informațiile reale și conținutul generat de inteligența artificială. Cursurile de alfabetizare media sunt incluse în programa școlară, iar presa finlandeză sprijină activ acest demers educațional.
Alfabetizarea media este predată în școlile finlandeze încă din anii ’90, iar adulții considerați vulnerabili la dezinformare au acces la cursuri speciale. Ca urmare, Finlanda ocupă constant primul loc în Indicele European de Alfabetizare Media.
Autoritățile au adaptat însă programele educaționale în contextul intensificării campaniilor de dezinformare la nivel european, mai ales după invazia Rusiei în Ucraina. Finlanda a devenit o țintă prioritară a propagandei ruse după aderarea la NATO, decizie care a amplificat riscurile legate de manipularea informațională.
În acest context, copiii sunt învățați de timpuriu să recunoască fake news și să analizeze critic conținutul online, inclusiv materialele realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. „Competențele solide de alfabetizare media sunt esențiale pentru siguranța națiunii și a democrației noastre”, a declarat Kiia Hakkala, specialist pedagogic în Helsinki, citată de Euronews.
Un exemplu concret este Școala Primară Tapanila, din nordul capitalei, unde elevii de clasa a IV-a sunt instruiți să analizeze titluri, texte scurte și surse online. Recent, copiii au învățat să identifice semnele care indică dacă o știre este credibilă și să recunoască imagini sau videoclipuri generate de AI.
Și presa are un rol activ în educația media. Anual, este organizată „Săptămâna Ziarelor”, în cadrul căreia elevii primesc publicații tipărite pentru lectură. De asemenea, ziarul Helsingin Sanomat a contribuit la realizarea unei „Cărți ABC de Alfabetizare Media”, distribuită tuturor elevilor de 15 ani la intrarea în liceu.
Specialiștii avertizează că, deși în prezent conținutul fals generat de AI este relativ ușor de depistat, acest lucru se va schimba rapid. „Pe măsură ce tehnologia evoluează, va deveni mult mai dificil să distingem falsurile”, a atras atenția Martha Turnbull, director în cadrul Centrului European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride. Educația timpurie este, spun experții, cea mai eficientă formă de protecție.
Copiii din Finlanda învață încă de la grădiniță cum să recunoască știrile false și conținutul generat de inteligența artificială