COPIII DIN CINTEI SE INCALZESC CU LEMNE ADUSE DE ACASA

by Cosmin Mihuta

Copiii care învăţă la scoala generală I-VIII din satul Cintei, comuna Zărand, sunt nevoiţi  să suporte frigul pentru că primăria nu le asigură lemnele necesare. Chiar dacă în această perioadă temperatura de afară nu a depăşit 10 grade celsius, iar nici în clasă nu mai e cald, mai marii primăriei au crezut de cuvinţă că nu mai e cazul să cheltuie bani cu lemne pentru încălzirea claselor de la şcoala din Cintei. Câţiva părinţi nemulţumiţi ne-au contactat pentru a-şi exprima indignarea cu privire la această situaţie. „Până joia trecut s-a făcut foc, dar de vineri copiii au fost nevoiţi să stea în frig. Au găsit tot felul de scuze, că s-a stricat tractorul, că nu ştiu ce. Pe noi nu ne interesează, dacă se dorea se putea rezolva această problemă. Nu e posibil să laşi copiii în frig“, spune unul dintre părinţi.

Părinţii din Cintei au decis să ia problema în mâini, pentru că nu e posibil ca acei copii să înveţe în aceste condiţii, astfel că au adus de acasă lemne necesare încălzirii şcolii. De altfel, nu e prima dată când părinţii sunt nevoiţi să se descurce singuri,  aceeaşi situaţie fiind şi în noiembrie când, din nou, au trebuit să vină cu lemnele de acasă, dar şi de fiecare dată când a fost vorba să se facă o curăţenie generală în şcoli, părinţii sărind din nou în ajutor, fiindcă trei unităţi de învăţământ sunt deservite de o singură femeie de serviciu.

Interesant este faptul că şcoala din Cintei, unde învaţă peste 200 de copii, este „păstorită“ de directoarea Florica Moţ, nimeni alta decât soţia primarului Ion Florin Moţ, condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită. Dacă nici pentru şcoala soţiei nu găseşte bani primarul proaspăt revenit în funcţie…

Facebook Comments